Black Friday: Valoarea comenzilor evoMAG a ajuns la 2,9 milioane de euro

Economica.net
17 11. 2017
evomag_5647384574_07684200

Astfel, 1,9 milioane de euro a fost valoarea vânzărilor înregistrată în primele două runde de Black Friday, în perioadele 1 – 5 noiembrie şi 7 – 14 noiembrie. În runda a treia, între 17 şi 19 noiembrie, au fost înregistrate până în prezent vânzări totale de peste un milion de euro, scrie News.ro.

„Astăzi, clienţii evoMAG au cumpărat produse de peste un milion de euro, valoarea medie a unei comenzi urcând la 830 de lei, faţă de 650 de lei, cât este într-o zi obişnuită”, se arată în comunicat.

Până la ora 17:00, peste 60% din stocul de produse alocat pentru Black Friday a fost epuizat, în condiţiile în care acesta a fost suplimentat cu peste 3.000 de produse, potrivit retailerului. Pe site-ul evoMAG au fost înregistrate vineri peste 350.000 de vizite.

„Cea mai mare comandă a fost în valoare de 29.700 lei şi conţine 34 de produse electronice, electrocasnice şi de îngrijire personală necesare pentru dotarea corespunzătoare unei case moderne: aspirator, cuptor cu microunde, uscator de păr, robot de bucătărie, răcitor de vin, televizor, cuptor încorporabil, sandwich maker, maşină de spălat, fierbător electric, încălzitor terasă, storcător de fructe, plită încorporabilă, prăjitor de pâine, router wireless, maşină de tocat, combină frigorifică, grătar electric etc.”, se arată în comunicat.