BlackBerry vrea să găsească până în noiembrie un cumpărător pentru companie

Producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry, aflat în dificultate după scăderea puternică a vânzărilor în ultimii ani, intenţionează să încheie până în noiembrie licitaţia şi negocierile pentru vânzarea companiei, au declarat pentru Wall Street Journal surse apropiate discuţiilor.
Economica.net - J, 05 sept. 2013, 10:42
BlackBerry vrea să găsească până în noiembrie un cumpărător pentru companie

Compania a anunţat în luna august că a desemnat o comisie specială, formată din membri ai consiliului de administraţie, pentru a căuta „alternative strategice”.

În perioada următoare, BlackBerry a purtat discuţii preliminare cu mai mulţi investitori interesaţi să preia compania, parţial sau integral, a afirmat una dintre surse, precizând că a fost stabilită o listă de potenţiali investitori, iar negocierile pentru vânzare ar putea începe în scurt timp.

Conducerea BlackBerry vrea o soluţie rapidă, însă nu este clar dacă negocierile iniţiate de companie se vor materializa într-o ofertă concretă de preluare, notează WSJ.

Printre investitorii interesaţi să investească la BlackBerry se numără mai multe instituţii financiare din Canada şi Statele Unite, printre care Canada Pension Plan Investment Board, un fond de administrare de pensii, şi fondul de capital de risc Bain Capital.

De asemenea, compania canadiană a intrat în atenţia unor producători de electronice din Asia, printre care grupul chinez Lenovo.

Anterior, zvouri din piaţă indicau că gigantul american Microsoft ar fi interesat să preia BlackBerry pentru a-şi extinde prezenţa în domeniul producţiei de electronice şi a-şi consolida poziţia pe segmentul mobil.

Microsoft a optat însă pentru preluarea diviziei producătoare de telefoane mobile a companiei finlandeze Nokia, tranzacţie anunţată marţi.

Microsoft şi Nokia au depăşit BlackBerry pe piaţa smartphone în trimestrul al doilea al acestui an, la doi ani după încheierea unui parteneriat strâns prin care se doreşte impunerea sistemului de operare Windows Phone drept un al treilea jucător relevant pe piaţa dispozitivelor mobile, ca alternativă la Apple iOS şi Google Android, care domină în prezent sectorul.

BlackBerry nu a ţinut pasul cu transformarea rapidă a industriei mobile după lansarea iPhone în 2007, situaţie similară cu cea a Microsoft şi Nokia.

În 2007, BlackBerry genera jumătate din vânzările de smartphone-uri din SUA, iar acţiunile companiei au depăşit pentru o perioadă pragul de 200 de dolari. În prezent, BlackBerry se tranzacţionează pe bursă la aproximativ 10 dolari.

Săptămâna trecută, unul dintre membrii comisiei speciale de la BlackBerry a afirmat că grupul ar putea vinde anumite active, focusând activităţile pe o anumită nişă, fără a preciza care.

Totodată, surse apropiate situaţiei au declarat recent pentru WSJ că BlackBerry ia în calcul vânzarea serviciului de mesagerie, apreciat în mediul business şi în zona instituţiilor guvernamentale pentru securitatea oferită utilizatorilor.

BlackBerry a angajat banca JPMorgan Chase pentru a se ocupa de vânzarea companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...