Blackstone şi Carlyle ar putea face o ofertă comună pentru preluarea producătorului de medicamente generice Sandoz

Fondurile de investiţii Blackstone şi Carlyle discută posibilitatea de a-şi uni forţele pentru a face o ofertă de preluare a Sandoz, divizia de medicamente generice a grupului elveţian Novartis, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 01 feb. 2022, 18:23
Blackstone şi Carlyle ar putea face o ofertă comună pentru preluarea producătorului de medicamente generice Sandoz

Cele două firme analizează argumentele pro şi contra ale unei oferte comune pentru Sandoz, companie care ar putea fi evaluată la 25 de miliarde de dolari, susţin sursele citate de Bloomberg. În plus, şi alte fonduri ar putea înainta o ofertă pentru producătorul de medicamente generice, au adăugat sursele.

În toamna anului trecut, Novartis a anunţat că a demarat o procedură de revizuire strategică a diviziei Sandoz, în cadrul căreia va explora toate opţiunile, de la păstrarea afacerii şi până la vânzare, în contextul creşterii presiunilor în sectorul medicamentelor generice.

Sursele citate de Bloomberg au subliniat că discuţiile sunt într-o fază incipientă şi că există posibilitatea ca fondurile de investiţii să decidă să nu meargă mai departe cu ofertele. La rândul său, Novartis nu a luat încă o decizie finală cu privire la vânzarea diviziei sale de medicamente generice.

Sandoz a suferit în ultimii ani de pe urma eroziunii preţurilor şi intensificării competiţiei iar vânzările sale au stagnat la 9,6 miliarde de dolari în 2020. Însă pandemia de Covid-19 a fost o lovitură pentru Sandoz deoarece măsurile sanitare şi distanţarea socială au redus cererea pentru medicamentele sale împotriva tusei şi răcelii.

Sandoz AG Elveţia, membră a Grupului Novartis, desfăşoară activităţi în domeniul cercetării, dezvoltării, distribuţiei şi comercializării de produse farmaceutice şi este prezentă în România în domeniul comercializării de produse farmaceutice.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.