Blake Horsley, P3: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi următoarea locaţie pentru spaţii logistice

Dezvoltatorul imobiliar P3, deţinut de fondul suveran de investiţii GIC din Singapore, a început lucrările de extindere a parcului logistic P3 Bucharest Park, la kilometrul 13 pe autostrada spre Piteşti. În total, compania va construi noi depozite cu o suprafaţă închiriabilă de 65.000 de mp şi va mai cumpăra teren pentru un nou proiect până la sfârşitul acestui an. 
Andrada Ghira - mar, 11 apr. 2017, 21:01
Blake Horsley, P3: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi următoarea locaţie pentru spaţii logistice

Cel mai mare parc logistic din România se face şi mai mare. Dezvoltatorul P3 a început dezvoltarea a trei noi clădiri, care vor aduce pe piaţă un plus de 65.000 de mp. Compania nu a dorit să facă publică valoarea investiţiei, însă raportat la investiţiile de 65 de milioane de euro în spaţiile de 90.000 de mp finalizate anul trecut, investiţia în cele trei noi clădiri s-ar putea ridica în jurul valorii 45-50 de milioane de euro. 

Anul trecut, P3 a cumpărat un teren adicent parcului logistic, de 8,6 hectare, pe care se construiesc acum noile depozite. Lucrările la prima clădire, care va avea o suprafaţă de 13.900 de mp au început deja, iar spaţiul va fi ocupa de doi chiriaşi.

„Nu avem niciun credit contractat pentru dezvoltare, totul se va face cu equity. Începem cu o clădire de 13.900 de mp, apoi sperăm să începem construcţia la următorul depozit, care va avea 41.000 mp şi apoi vom obţine autorizatiile pentru o altă clădire, care ar putea fi una cu temperatură controlată pentru unul dintre chiriaşii noştri, dar vom ştii mai multe în următoarele luni”, spune Blake Horsley, directorul pe România al P3. 

Primul depozit va fi finalizat în luna august, iar chiriaşii vor avea acces la clădire din iunie. 

După finalizarea celor trei clădiri, P3 va mai avea teren disponibil pentru construcţia de depozite cu o suprafaţă de circa 50.000 de mp.

Potenţialul autostrăzilor

Horsley spune că cererea din partea companiilor pe acest segment, în zona Bucureştiului este foarte mare, şi crede că în decurs de şase-şapte ani, stocul total de spaţii logistice se va dubla, la 2 milioane de mp. Compania se uită în mod activ la achiziţia de noi terenuri, nu doar pe lângă Bucureşti, ci şi în ţară. 

În jurul Capitalei, zona cu potenţial este cea din apropierea A3 spre Ploieşti. Chiar dacă următorul proiect nu va mai fi de mărimea celui de la km 13 pe A1, oficialul companiei spune că i-ar plăcea să dezvolte mici hub-uri, de 100.000 – 150.000 de mp şi că se aşteaptă pe viitor la o cerere mare din partea retailerilor de fashion, dar şi a hipermarketurilor. 

Zona A3 va fi cu siguranţă următoarea locaţie pentru spaţii logistice, în special pentru retailerii din online, pentru că este un mod rapid de a aduce bunuri în oraş. Această zonă se va dezvolta în special pentru e-commerce în viitor”, mai spune Horsley.  

Singura problemă la autostrada spre Ploieşti sunt ce o trei kilometri care nu au fost finalizaţi nici anul acesta, deşi contractul a fost semnat încă din 2015. 

CITEŞTE ŞI Bucureşti – Ploieşti, autostrada care nu se mai termină: Traficul nu se poate descărca în Voluntari, până nu e gata şi secţiunea din Capitală

Aproape 70% din cererea din provincie vine din partea producătorilor industriali 

Oficialul P3 spune că va cumpăra un nou teren în jurul Bucureştiul mai devreme de sfârşitul anului, iar expansiunea în alte oraşe ale ţării, prin achiziţia de terenuri, ar putea începe fie în acest an, fie în 2018.

În provincie, 65-70% din cerere vine din partea producătorilor industriali, însă modelul P3 este de a se concentra pe costrucţia de depozite. Chiar şi-aşa, şeful P3 România spune că sunt oraşe unde ar putea construi depozite, la Timişoara sau la Cluj-Napoca. 

Cât despre identificarea terenurilor pentru noi proeicte, Horsley mai spune că e dificil să găseşti ternuri la preţuri corecte, însă i-ar plăcea să găsească terenuri cu un singur proprietar. Spre exemplu, terenul de 8,6 ha achiziţionat anul trecut a fost comasat din mai multe parcele. 

P3 a cumpărat în 2015 proiectul Europolis de la CA Immo într-o tranzacţie estimată la 120 de milioane de euro. La achiziţie, parcul logistic avea o suprafaţă înhiriabilă de 215.000 mp, iar de atunci, P3 a mai dezvoltat alte depozite cu o suprafaţă de 90.000 de mp, în urma unei investiţii de 65 de milioane de euro. În prezent, parcul P3 Bucharest are o suprafaţă închiriabilă de 305.000 mp. 

Anul trecut, fondul suveran de  investiţii GIC din Singapore a preluat dezvoltatorul P3 de la fondurile TPG Real Estate şi Ivanhoe Cambridge, într-o tranzacţie la nivel regional, evaluată la 2,4 miliarde de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni mai repede faţă de......
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare ...