Bloomberg: România, Polonia şi Ungaria îşi cresc veniturile bugetare prin combaterea evaziunii

Economica.net
29 03. 2016
euro_bani_99040700_66121400_46597400

România înregistrează cel mai scăzut nivel al ratei de colectare fiscală din UE, iar Polonia şi Ungaria nu sunt nici ele prea departe.

În România, preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, au fost demişi în februarie, după ce au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul de fraudă cu fonduri europene al deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Eforturile din cele trei state de îmbunătăţire a colectării taxelor coincide cu politicile fiscale relaxate.

„În statele din regiune au loc eforturi pentru creşterea veniturilor şi vedem semne pozitive. Dar majoritatea rezultatelor se reflectă în promisiunile de cheltuieli”, a declarat Roxana Hulea, analist la Societe Generale în Londra.

Fraudele cu TVA din România au dus la declanşarea unei campanii de controale la vânzătorii de flori şi saloanele de frumuseţe, iar un om de afaceri a fost obligat să plătească 2,5 milioane de lei (623.000 de dolari).

Ungaria conectează casele de marcat direct la autoritatea fiscală şi monitorizează electronic circulaţia bunurilor.

Polonia verifică transferurile de fonduri între subsidiarele locale ale companiilor străine.

„Trebuie să îmbunătăţim colectarea taxelor în Polonia, pentru acoperirea deficitului. Trebuie să facem asta prin legislaţie şi aplicarea mai eficientă a acesteia”, a afirmat luna trecută ministrul polonez de Finanţe Pawel Szalamacha.

Eforturile celor trei ţări încep să dea rezultate, având loc o creştere a încasărilor, ceea ce este necesar având în vedere măsurile generoase adoptate de guverne, de la tăierea taxelor la majorarea alocaţiilor pentru copii, notează Bloomberg.

Deficitele bugetare din România şi Polonia vor atinge limita de 3% din PIB permisă de UE până la sfârşitul anului 2017, potrivit estimărilor analiştilor.

În România, colectarea taxelor rămâne o prioritate.

„În pofida progreselor remarcabile realizate de ANAF anul trecut, România are încă un nivel foarte ridicat al evaziunii cu TVA”, a declarat în această lună Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

El a mai spus că atunci când Comisia Europeană va publica datele aferente anului 2015, România nu se va mai afla pe un ruşinos ultim loc în UE în privinţa colectării taxelor.