Blue Air a lansat programul pentru iarnă, cu preţuri la bilete de la 19,99 euro

Compania aeriană Blue Air a lansat programul de iarnă cu preţuri la bilete ce pornesc de la 19,99 euro per segment de zbor.
Andrada Ghira - lun, 03 iun. 2013, 09:09
Blue Air a lansat programul pentru iarnă, cu preţuri la bilete de la 19,99 euro

Blue Air a dat startul programului de iarnă, pentru perioada 27 octombrie 2013 – 29 martie 2014. Preţurile biletelor de avion pentru toate destinaţiile spre care operează compania pornesc de la 19,99 euro/segment de zbor. Locurile sunt limitate.

Blue Air, fondată de omul de afaceri Nelu Iordache, a fost preluată în luna mai a acestui an de către firma Airline Management Solutions, înfiinţată în urmă cu o lună de patru acţionari români. Tranzacţia se ridică la 30 milioane de euro, care include asumarea unor obligaţii de 28 milioane de euro.

Tranzacţia constă în transferul operaţiunilor companiei Blue Air (fondul de comerţ, care include brandul Blue Air, know-how-ul şi platforma de vânzare, nu şi activele imobilizate ale companiei), precum şi preluarea unor obligaţii de 28 milioane euro, din care 24 milioane euro reprezintă bilete plătite în avans de către 276.000 de pasageri.

CITEŞTE ŞI Noul proprietar al Blue Air vrea afaceri mai mari şi creşterea flotei

Compania Blue Air, cu afaceri de aproximativ 150 milioane euro anul trecut, operează zboruri cu opt aeronave. Anul trecut compania a transportat circa 1,5 milioane de pasageri, având un grad de ocupare de 92%.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul investitorilor participanți la Fondul de Compensare a Investitorilor era de 191.743 la sfârșitul trimestrului unu din 2024
Numărul investitorilor participanți la Fondul de Compensare a Investitorilor era de 191.743 la sfârșitul trimestrului ...
Numărul total al investitorilor raportaţi de participanţii la Fondul de Compensare a Investitorilor la sfârşitul trimestrului I al anului 2024 era de 191.743, în creştere faţă de sfârşitul......
Nicușor Dan: Primăria Capitalei nu a avut bani să plătească factura pe aprilie către Termoenergetica. O să corectăm în lunile mai şi iunie
Nicușor Dan: Primăria Capitalei nu a avut bani să plătească factura pe aprilie către Termoenergetica. O să corectăm ...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat joi că în luna aprilie nu a fost plătită factura curentă la Termoenergetica, ...
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Următorul pachet de sancţiuni al Comisiei Europene ar urma să propună, pentru prima dată, restricţii cu privire la ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producţia netă de cărbune a României a totalizat, în primele două luni ale acestui an, 344.600 de tone echivalent petrol, ...