Blue Air inaugurează opt noi rute de zbor din România, începând din vara acestui an

Operatorul aerian Blue Air anunţă lansarea a opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Bacău, începând din vara acestui an.
Economica.net - J, 09 ian. 2020, 14:30
Blue Air inaugurează opt noi rute de zbor din România, începând din vara acestui an

Potrivit unui comunicat de presă la companiei, transmis joi AGERPRES, din Bucureşti, în data de 15 iunie, va fi inaugurată ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână, iar în 16 iunie va decola prima aeronavă Blue Air din Iaşi către Verona, unde vor fi programate câte trei zboruri pe săptămână.

Totodată, Blue Air lansează şase noi rute de pe aeroportul din Bacău, respectiv către: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo şi Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu”. Astfel, începând cu 15 iunie 2020, pasagerii din Bacău vor călători cu Blue Air către 15 destinaţii diferite: Atena, Bruxelles, Birmingham, Bologna, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart şi Torino.

Preţul biletelor către noile destinaţii porneşte de la 19,99 euro, iar prin programul de abonamente anuale Blue Benefits, pasagerii şi partenerii lor de călătorie beneficiază de reduceri la biletele de avion, precum şi pentru bagajele de cală.

Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei pentru a oferi pasagerilor cele mai bune condiţii de călătorie.

În 15 ani de activitate, Blue Air a transportat mai mult de 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...