Blue Air lansează Orarul de Vară 2021 şi zboruri cu preţuri începând de la 9,99 euro

Blue Air lansează peste 40 de rute noi (şi reintroduse) în cadrul Orarului de Vară 2021 şi vine în premieră cu o selecţie de destinaţii ideale pentru planificarea călătoriilor din sezonul estival, potrivit unui comunicat al companiei remis miercuri AGERPRES
AGERPRES - mie, 31 mart. 2021, 17:09
Blue Air lansează Orarul de Vară 2021 şi zboruri cu preţuri începând de la 9,99 euro

Astfel, Blue Air lansează zboruri către destinaţii favorite de citybreak precum Atena, Praga, Bologna, Viena, Munchen, Frankfurt, Bari sau Barcelona, dar şi spre cele mai îndrăgite destinaţii de plajă, cum sunt Burgas, Heraklion, Mykonos, Olbia, Rodos sau Zakynthos.

„Zborurile sunt disponibile pentru rezervare, iar preţurile încep de la 9,99 euro/segment. Toate rezervările includ opţiunea de modificare a datelor de zbor o dată, fără achitarea taxei de schimbare a datelor de călătorie, plătindu-se doar diferenţa de tarif, acolo unde este cazul”, se spune în comunicat.

Noile rute incluse în programul de vară sunt următoarele: din Bucureşti spre Atena, Barcelona, Bari, Birmingham, Bologna, Catania, Frankfurt, Glasgow, Heraklion, Iaşi, Lisabona, Madrid, Munchen, Mykonos, Olbia, Praga, Rodos, Roma Fiumicino, Suceava, Torino, Viena, Zakynthos; din Cluj spre Amsterdam Schiphol, Barcelona, Burgas, Bruxelles, Constanta, Dublin, Hamburg, Koln, Larnaca, Londra Heathrow, Madrid, Milano Linate, Paris Charles de Gaulle, Roma Fiumicino şi Stuttgart; din Bacău spre Atena, Larnaca; din Torino către Cagliari, Palermo, Olbia.

De asemenea, din Iaşi vor fi zboruri directe spre Londra – Heathrow şi Bucureşti şi zboruri de conexiune la Amsterdam, Atena, Bruxelles, Cluj Napoca, Larnaca, Madrid, Milano – Linate, Munchen, Paris – Charles de Gaulle, Roma, Stuttgart şi Timişoara.

Din Suceava, Blue Air va efectua zboruri directe la Bucureşti şi zboruri de conexiune la Londra – Heathrow, Amsterdam, Bruxelles, Frankfurt, Madrid, Milano – Linate, Paris – Charles de Gaulle,Munchen, Helsinki, Koln, Larnaca, Malaga, Bologna , Praga, Roma Fiumicino, Stuttgart şi Valencia.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC).

Cu o echipă formată din peste 1.000 de profesionişti, compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...