BMW investeşte 200 milioane de euro pentru a construi prima sa fabrică în Brazilia

Producătorul auto german BMW a anunţat construirea primei sale fabrici în Brazilia, a anunţat vicepreşedintele BMW, Ian Robertson, după întâlnirea cu şeful statului brazilian, Dilma Rousseff, transmite Xinhua.
Economica.net - mar, 23 oct. 2012, 10:02
BMW investeşte 200 milioane de euro pentru a construi prima sa fabrică în Brazilia

BMW va investi 200 milioane de euro (261,5 milioane de dolari) în fabrica ce urmează să fie construită în Araquari, statul Santa Catarina, din Sudul Braziliei, a declarat şeful companiei germane. Uzina va genera iniţial aproximativ 1.000 de locuri de muncă.

Construirea noii fabrici a BMW va începe în aprilie 2013 şi va deveni operaţională în 2014. Primul model produs va fi BMW X1, dar vor urma şi altele, în funcţie de cererea pe piaţa braziliană.

În prezent, BMW vinde în Brazilia aproximativ 10-12.000 de vehicule anual şi vrea să ajungă la 30.000 de unităţi în viitorul apropiat, în special automobile mai puţin poluante.

Şi producătorul auto francez Renault intenţionează să extindă capacitatea uzinei sale de motoare din Brazilia cu 25% până în 2013, ca parte a ofensivei în cea mai mare economie a Americii Latine, a anunţat recent Olivier Murguet, şeful diviziei braziliene a Renault.

Renault vrea să majoreze capacitatea fabricii la 500.000 de motoare, de la 400.000 în prezent, a anunţat Olivier Murguet în august, la inaugurarea unei linii de producţie şi asamblare în sudul statului Parana. Anul trecut au fost produse aici aproximativ 336.000 motoare de către alianţa Renault-Nissan pentru ţările Americii Latine.

Investiţia vine după ce anul trecut şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a anunţat că cei doi producători auto vor investi împreună 1,8 miliarde de dolari în Brazilia, unde companiile vor introduce 23 de modele noi, pentru a profita de avansul pieţei auto braziliene.

Te-ar mai putea interesa și
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters şi Ansa....
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
Promoțiile au devenit o componentă importantă a economiei digitale, fiind prezente în magazine online, aplicații de ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru ...