BMW îşi lansează super-hibiridul cabrio în China GALERIE FOTO

Economica.net
03 04. 2012
bmw_i8_spyder_1_47609100

BMW i8 este poate cea mai revoluţionară maşină  a bavarezilor din ultimii 20 de ani. Varianta Spyder a super-hibridului va fi lansată la Salonul Auto de la Beijing. De ce în China? BMW este cea mai iubită marcă din China. Nu doar cea mai iubită marcă auto… BMW a devansat Apple şi Rolex în China. La nivel global, bavarezii sunt cea mai iubită marcă auto şi ocupă a treia poziţie într-un clasament al mărcilor, fiind depăşită de Google şi Apple. Nemţii se pregătesc să deschidă în acest an a doua fabrică în China şi au un parteneriat cu constructorul autohton Brilliance China Automotive Holdings Ltd. Vânzările din China au  au contribuit consistent la rezultatele globale foarte bune ale grupului. BMW oferă ediţii speciale ale unor modele exclusiv pe piaţa chineză. Deci, nu e de mirare de ce nemţii au ales Salonul Auto de la Beijing pentru lansarea acestei maşini atât de speciale.

Echipat cu un motor pe benzină în 3 cilindri de 1,5 litri şi 220 cai putere pentru tracţiunea pe puntea spate şi un motor electric de 129 cai putere pentru roţile din faţă. În total, BMW i8 Spyder dezvoltă o putere de 350 cai putere şi un consum de doar 3 litri la suta de kilometri. Super-hibridul atinge o sută de kilometri pe oră în doar 5 secunde.

Cu o încărcare completă de o oră şi 45 de minute, i8 Spyder are o autonomie de 30 km doar cu motorul electric.

Caracteristici: 4.480 mm lungime, 1.922 mm lăţime, 1.208 mm înălţime, ampatament 2.650 mm, greutate 1.630 kg. Volum portbagaj – 100 litri.

Cea mai iubită marcă din China, locul trei în lume

Un studiu realizat de compania de consultanţă Clear Asia relevă faptul că BMW  este cea mai apreciată marcă din China, depăşind Rolex, Apple, Mercedes sau Audi. De asemenea, BMW este cea mai iubită marcă auto din lume, aflându-se pe locul 3, după Google şi Apple, într-un clasament general al mărcilor.

Record de vânzări şi profit mai mare cu 51% în 2011

Vanzarile de masini BMW au crescut in 2011 cu 12,8%, de la 1.224.280 unitati în 2010, până la 1.380.384 unitati, cel mai bun rezultat al companiei. Profitul net al BMW a crescut cu 51% anul trecut, la 4,9 miliarde de euro.

Noul X3 a fost principalul motor al creşterii vânzărilor în 2011 – 117.944 unitati, reprezentand o crestere de 156.4% fata de 2010 ( 46,004 unitati). Si BMW X1 a continuat sa inregistreze cresteri ale vanzarilor in2011: 126.429 unitati vandute (+26.4% fata de 2010: 99.990 unitati). BMW Seria 5 si-a consolidat pozitia de lider in segment, cu un total de 310.050 unitati livrate clientilor in 2011 (+46.3% fata de 2010: 211.968 unitati).

În baza acestor rezultate, BMW anticipează că numărul de vehicule comercializate va continua să crească în acest an.

„Divizia producătoare de automobile, care reuneşte mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royse, a profitat în special de creşterea vânzărilor şi de optimizarea costurilor, se arată într-un comunicat al grupului.

Conducerea BMW a propus majorarea dividendelor pentru anul trecut cu 1 euro, la 2,3 euro pe acţiune.