BMW X5, între două generații: BMW România, oferte speciale pentru ultimele 200 de mașini aflate pe stoc

BMW România mai are aproximativ 200 de automobile X5 din actuala generație disponibile în stoc, în condițiile în care comenzile pentru noua generație a modelului au fost deja deschise.
Robert Stan - lun, 17 aug. 2026, 20:51
BMW X5, între două generații: BMW România, oferte speciale pentru ultimele 200 de mașini aflate pe stoc

BMW X5 este cel mai important model al mărcii bavareze pe piața românească din perspectiva vânzărilor realizate în ultimele două decenii. Aproximativ 11.500 de automobile X5 noi au fost livrate în România din anul 2000 până în prezent, potrivit datelor prezentate de reprezentanța locală a BMW.

Modelul a fost unul dintre cele care au contribuit la dezvoltarea segmentului Sports Activity Vehicle și a combinat caracteristicile dinamice ale mărcii cu un nivel ridicat de confort și practicitate.

Actuala generație este disponibilă cu tehnologii precum tracțiune integrală BMW xDrive, amortizoare active, suspensie pneumatică și direcție integrală Integral Active Steering. Oferta de propulsie include sisteme plug-in hybrid și motorizări diesel.

BMW încearcă să accelereze vânzarea stocului

Pe măsură ce noua generație intră în etapa comercială, BMW România oferă aproximativ 200 de X5 din actuala generație cu disponibilitate rapidă.

Pentru aceste automobile au fost anunțate la începutul lunii august soluții speciale de finanțare, inclusiv credit, leasing operațional și leasing financiar.

Încercarea BMW România de a găsi rapid clienți pentru modelul X5 aflate pe stoc vine după ce, la începutul lui iulie a fost anunțată deja deschiderea cataloagelor de comenzi pentru o nouă generație a celui mai vândut model al mărcii în România.

BMW X5 a fost prezentat în avanpremieră clienților din România încă din luna iunie. Au avut loc o serie de evenimente, lansate la București, în cadrul unui proiect special cu un spectacol de proiecții video realizat împreună cu studioul de comunicare vizuală Les Ateliers Nomad.

Atunci, Oliver Rademacher, directorul general BMW Group România, declara că, după organizarea evenimentelor speciale de avanpremieră pentru noua generație BMW X5 „feedbackul pozitiv a fost copleșitor. Acest lucru se datorează, printre altele, disponibilității modelului nostru cu patru tipuri diferite de propulsie, de la diesel la electric, asigurându-ne că putem răspunde oricărei dorințe a clienților, toate sub același design exterior al automobilului. Noi am creat segmentul SAV și, cu ultima generație, formula a fost încă o dată îmbunătățită. Noul model este dinamic, așa cum v-ați aștepta de la un BMW. În egală măsură, este rafinat, cu un interior excelent. Beneficiază de cele mai noi tehnologii avansate ale noastre. Alegeți orice tip de propulsie doriți — diesel, benzină sau plug-in hybrid. Noul nostru iX5 electric este echipat cu cea mai mare baterie pe care am folosit-o vreodată pe un model BMW și oferă o autonomie impresionantă, de până la 845 km, precum și o putere de încărcare ultra-rapidă. Beneficiem, de asemenea, de pachetele tehnologice Neue Klasse pentru toate versiunile BMW X5. Toate acestea vor fi disponibile la un preț competitiv. Acesta este cel mai bine vândut model al nostru în România. Sunt foarte încrezător că va rămâne la fel și în următorii ani”.

Prețurile cu TVA pentru a cincea generație BMW X5 în România încep de la 94.501 euro pentru X5 40d xDrive și urcă până la 122.089 euro pentru X5 M60e xDrive.

 

Te-ar mai putea interesa și
Încep să vină mesajele de anulare a zborurilor AnimaWings. Ce trebuie să facă pasagerii pentru a recupera banii
Încep să vină mesajele de anulare a zborurilor AnimaWings. Ce trebuie să facă pasagerii pentru a recupera banii
Clienții AnimaWings care au cumpărat bilete de avion la zborurile AnimaWings încep să primească mesajele de anulare. Un cititor Economica.net ne-a transmis mesajul primit în urmă cu puțin......
Furtuna valutară continuă. Un nou record – Cel mai mare euro din istorie – Curs BNR euro/leu 2.10.2026
Furtuna valutară continuă. Un nou record – Cel mai mare euro din istorie – Curs BNR euro/leu 2.10.2026
CURS BNR 2.10.2026 - Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 5,3447 LEI/EURO. Este cea mai mare valoare din ...
CURS VALUTAR. ING explică de ce a picat leul atât de mult într-o singură zi. BNR lasă cursul mai liber. Ce urmează?
CURS VALUTAR. ING explică de ce a picat leul atât de mult într-o singură zi. BNR lasă cursul mai liber. Ce urmează?
Cea mai mare fluctuație a leului într-o singură zi se datorează eșecului votului pentru noul guvern și cu o zi înainte ...
Ce spune numărul 2 din BNR despre implementarea AI în economiile emergente – Opinie Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României
Ce spune numărul 2 din BNR despre implementarea AI în economiile emergente – Opinie Leonardo Badea, prim-viceguvernator ...
Dezvoltarea tehnologiei şi implementarea modelelor de inteligenţă artificială nu mai sunt opţionale pentru economiile ...