BNR a împrumutat trei bănci cu 577,3 milioane lei prin licitaţia repo săptămânală

Trei bănci comerciale au împrumutat 577,3 milioane lei (128,6 milioane euro) prin licitaţia repo săptămânală organizată de Banca Naţională a României (BNR), în prima zi în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de banca centrală.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 11:15
BNR a împrumutat trei bănci cu 577,3 milioane lei prin licitaţia repo săptămânală

La licitaţia organizată săptămâna trecută nu a participat nicio bancă, în condiţiile în care instituţiile de credit şi-au putut asigura lichidităţile prin împrumuturi între din piaţă.

În urmă cu două săptămâni, trei bănci comerciale au împrumutat 639,2 milioane lei (141,4 milioane euro) prin licitaţia repo.

Prin licitaţiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi, de regulă, pentru o săptămână.

Dobânzile practicate marţi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o săptămână au crescut foarte uşor, la 4,28% – 4,78% pe an, fiind în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an. În ziua de vineri, dobânzile au fost de 4,23% – 4,73% pe an.

Începând din luna martie, BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo, iar sumele au variat între 178,3 milioane lei şi 7,33 miliarde lei.

În perioada octombrie 2012 – februarie 2013 banca centrală a limitat sumele împrumutate prin licitaţiile repo. Reluarea plafonării a venit într-un moment în care cursul urcase pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo au variat în perioda octombrie – febuarie între 4 miliarde lei şi 11 miliarde lei.

În acelaşi timp, sumele solicitate de bănci în cadrul licitaţiilor repo au fost cuprinse între 12,73 miliarde lei şi un record de 38,49 miliarde lei. Volumele ridicate solicitate de bănci nu au reflectat fidel nevoia de lichiditate a acestora, din cauză că la licitaţiile plafonate sumele sunt acordate pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii umelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, atunci când BNR anunţă un plafon băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din suma vizată.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...