BNR avertizează cu privire la un document fals care circulă online și care folosește sigla instituției

Economica.net
04 02. 2026
bnr 975456789

„BNR nu a emis, semnat sau aprobat un astfel de document şi nu deţine atribuţii legale privind emiterea de avertismente referitoare la acte notariale sau procuri. Avertizăm faptul că, deşi în cuprinsul documentului sunt utilizate funcţii şi nume reale ale unor structuri şi reprezentanţi ai BNR (Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR), precum şi sigla, antetul sau datele de contact reale ale BNR, folosirea acestor elemente a fost făcută fără acordul instituţiei şi în scopul inducerii în eroare a publicului. Prin urmare, BNR respinge categoric conţinutul prezentat în acest material”, se arată în comunicatul instituţiei.

BNR reaminteşte publicului că: toate comunicatele oficiale ale băncii centrale sunt publicate exclusiv pe site-ul instituţiei: https://www.bnr.ro/ şi pe canalele oficiale de comunicare ale BNR (X, YouTube, LinkedIn, Instagram, Bluesky); orice document atribuit BNR care circulă în afara acestor canale trebuie tratat cu maximă prudenţă; transmiterea, reproducerea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR întră în categoria Falsuri în înscrisuri, constituie infracţiuni de fals şi uz de fals potrivit prevederilor Codului penal şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

BNR solicită publicului să nu dea curs, să nu semneze şi să nu redistribuie documentul fals.