BNR: Balanţa de plăţi a României a înregistrat un deficit de 351 milioane euro, în primele cinci luni

Economica.net
14 07. 2014
euro_bundles_pd_42783800

În perioada menţionată, balanţa veniturilor a înregistrat un deficit de 2,28 miliarde de euro, aproape dublu faţă de primele cinci luni din 2013, când acesta a fost de 1,28 miliarde de euro.

Balanţa comercială, în schimb, a înregistrat un excedent de 205 milioane de euro, comparativ cu un deficit de 186 de milioane de euro în primele cinci luni din 2013, iar balanţa serviciilor un excedent de 1,5 miliarde de euro, în creştere de la 1,08 miliarde de euro în perioada ianuarie – mai a anului trecut.

La capitolul transferuri curente, în primele cinci luni din 2014 s-a înregistrat un excedent de 1,73 miliarde de euro, în creştere de la 1,66 miliarde de euro, cât a fost în aceeaşi perioadă a anului trecut, reiese din datele BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,1 miliarde de euro, în creştere cu aproape 14% faţă de perioada ianuarie – mai 2013, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 910 milioane de euro, iar creditele intragrup 181 de milioane de euro.

În acelaşi timp, potrivit comunicatului BNR, datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 76,115 miliarde de euro la 31 mai 2014, reprezentând 80,9% din total datorie externă, în scădere cu 1% faţă de 31 decembrie 2013.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 31 mai 2014, nivelul de 17,95 miliarde de euro, 19,1% din total datorie externă, în scădere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2013, se mai arată în comunicatul BNR.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 35,5% în perioada ianuarie – mai 2014, comparativ cu 41,9% în 2013. Gradul de acoperire la 31 mai 2014 a fost 6,6 luni de importuri de bunuri şi servicii, comparativ cu 7 luni de importuri la 31 decembrie 2013, potrivit datelor BNR.