BNR câştigă două litigii cu persoane fizice

În ambele cazuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile formulate de către persoanele fizice care au avut funcţii de management în sistemul bancar, împotriva hotărârilor Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României cu privire la retragerea, cu titlu de sancțiune, a aprobării de a exercita responsabilități de conducere într-o bancă comercială.
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 08:35
BNR câştigă două litigii cu persoane fizice

SCA Zamfirescu Racoți Predoiu a reprezentat BNR în două litigii, soluţionate favorabil, în mod irevocabil, care vizează menținerea a două hotărâri de sancţionare, constând în retragerea aprobărilor de a exercita responsabilități de administrare şi/sau conducere într-o instituție de credit, hotărâri luate de către Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

Litigiile au fost soluţionate în favoarea BNR de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Instanța supremă a înlăturat criticile formulate împotriva hotărârilor Băncii Naţionale a României, prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

În contextul în care activitatea instanţelor judecătoreşti este aglomerată de numărul mare de procese în care băncile comerciale şi alte instituţii financiare nebancare figurează în calitate de părţi, litigiile care privesc activitatea Băncii Naționale a României de autorizare şi de supraveghere prudențială a instituţiilor de credit sunt extrem de rare.

Echipa dedicată acestui proiect a fost formată din Călin-Andrei Zamfirescu, senior partner, şi Laura Retegan, senior associate.

Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea acestei infrastructuri în beneficii concrete pentru populație,......
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...