BNR: Împrumuturile băncilor către stat tot cresc, cele către firme și populație scad. CIFRE

BNR arată că soldul creditului acordat de bănci administrațiilor publice (centrale, locale și de asigurări sociale) a crescut în noiembrie, atât față de lua precedentă, cât și față de noiembrie 2024. Față de octombrie 2025, creșterea a fost de 1,4%, iar față anul precedent cu 3,6%. Creditele acordatele sectorului privat au scăzut atât în noiembrie 2025 față de octombrie, cât și față de noiembrie 2024.
Gabriela Ţinteanu - lun, 29 dec. 2025, 11:47
BNR: Împrumuturile băncilor către stat tot cresc, cele către firme și populație scad. CIFRE

Indicatorii monetari publicați de BNR arată că soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna noiembrie 2025 cu 0,3 la sută față de octombrie 2025 (-0,1 la sută în termeni reali), până la nivelul de 446 769,3 milioane lei.

Creditul în lei, cu o pondere de 68,7 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,1 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,3 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,2 la sută (1,0 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,8 la sută (-2,7 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 4,6 la sută a componentei în lei (-4,7 la sută în termeni reali) și cu 12,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (9,7 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna noiembrie 2025 de 1,4 la sută față de luna octombrie 2025, până la 264 062,8 milioane lei.

În raport cu noiembrie 2024, acesta s-a majorat cu 13,7 la sută (3,6 la sută în termeni reali).

Creditul neguvernamental include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 44 128,2 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute de instituțiile de credit, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 219 934,6 milioane lei (solduri la 30 noiembrie 2025), precizează BNR.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii noiembrie 2025 un sold de 768 605,1 milioane lei. Aceasta a crescut cu 1,4 la sută (0,9 în termeni reali) față de luna octombrie 2025, iar în raport cu noiembrie 2024 s-a majorat cu 6,6 la sută (-2,9 la sută în termeni reali).

 

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...