BNR: Indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, majorat la 5,96% pe an

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 5,96% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,94% pe an, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
AGERPRES - vin, 29 sept. 2023, 12:39
BNR: Indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, majorat la 5,96% pe an

Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2023, potrivit Agerpres.

Conform OUG 19/2019, pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României.

IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor.

Banca Naţională a României a publicat, în data de 2 mai 2022, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, acesta fiind de 2,36% pe an. Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

În ceea ce priveşte indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, acesta era vineri în stagnare, la 6,40% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters şi Ansa....
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
Promoțiile au devenit o componentă importantă a economiei digitale, fiind prezente în magazine online, aplicații de ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru ...