BNR: Investiţiile străine directe au crescut cu 34% în primele 4 luni din 2022

 Investiţiile străine directe au crescut cu 34% în primele patru luni ale acestui an, la 3,149 miliarde de euro, comparativ cu 2,35 miliarde euro în perioada similară din 2021, conform datelor Băncii Naţionale a României remise miercuri AGERPRES.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 12:41
BNR: Investiţiile străine directe au crescut cu 34% în primele 4 luni din 2022

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3.149 milioane euro (comparativ cu 2.350 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3.031 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 118 milioane euro”, se menţionează în comunicat.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele patru luni din 2022, cu 27,8%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 2.186 de unităţi, acestea având un capital social subscris în sumă totală de 14,008 milioane de dolari, cu 31,1% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-aprilie 2021, de 20,326 milioane de dolari.

În aprilie 2022, au fost înmatriculate 546 firme cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domenii, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (23,81%), comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (19,23% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (18,32%).

La finele lunii aprilie 2022, în România existau 239.033 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 66,42 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...