BNR: Numerarul în circulaţie depăşea 34 de miliarde lei, la 31 august

Economica.net
24 09. 2013
bani_leu_lei_curs_34718300

Depozitele overnight (conturile curente şi depozitele la vedere) totalizau 60,6 miliarde de lei la 31 august 2013, în creştere cu 2,7% faţă de iulie 2013 şi cu 8,4% faţă de aceeaşi lună din 2012.

Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv), depăşeau 135 de miliarde de lei, în creştere cu 1 la sută faţă de luna iulie 2013 şi cu 2,9 la sută faţă de august 2012.

Masa monetară în sens larg (M3), care mai include şi alte instrumente financiare (împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi ale fondurilor de piaţă monetară, titluri de valoare negociabile cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) a fost la sfârşitul lunii august 2013 de 229,837 miliarde de lei.

Faţă de iulie 2013, aceasta a crescut cu 1,7 la sută, iar comparativ cu august 2012 s-a majorat cu 4,3 la sută.

Activele externe nete erau în valoare de 58,379 miliarde lei, în creştere cu 2,4 la sută faţă de iulie şi cu 98,4 la sută faţă de august 2012, iar activele interne nete totalizau 171,457 miliarde lei, plus 1,5 la sută faţă de iulie şi minus 10,2 la sută faţă de august 2012.

Activele externe includ creditele acordate nerezidenţilor, depozite plasate la nerezidenţi, titlurile de valoare negociabile deţinute (emise de nerezidenţi), acţiunile deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi şi aurul monetar.
Activele interne includ creditele acordate rezidenţilor, titlurile de valoare negociabile deţinute (emise de rezidenţi), acţiunile deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi.