BNR participă la finala celui mai mare program de accelerare pentru startup-uri fintech din România

Bănci centrale, dar și private din România, Georgia și Macedonia de Nord, printre care Banca Națională a României, Banca Transilvania, TechVentures Bank sau TBC Bank Georgia vor participa pe 24 februarie la NEXTFintech - The Bridge to Inclusive Finance. Evenimentul virtual reprezintă finalul celui mai important eveniment de accelerare pentru startupuri fintech din România
Lidia Neagu - lun, 22 feb. 2021, 13:06
BNR participă la finala celui mai mare program de accelerare pentru startup-uri fintech din România

NEXTFintech este primul program de accelerare din România creat special pentru susținerea startup-urilor tech care dezvoltă soluții pentru domeniul serviciilor financiare. Programul a fost inițiat în 2020 de către Techcelerator cu sprijinul Facilității de Dezvoltare a Fondului European pentru Sud-Estul Europei (EFSE Development Facility- EFSE DF). Companiile participante au posibilitatea ca la finalul programului de accelerare să își prezinte produsele, progresele și să atragă fonduri din partea investitorilor.

Companiile participante au posibilitatea ca, la finalul programului de accelerare, să îşi prezinte produsele, progresele şi să atragă fonduri din partea investitorilor.

NEXTFintech este organizat de Techcelerator cu susţinerea EFSE Development Facility, Google pentru Startups, GapMinder VC, TechAngels, RoFin.Tech, Stripe şi Departamentul pentru Comerţ Internaţional al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti.

„Când antreprenorii şi persoanele fizice au acces la resursele financiare necesare pentru a se dezvolta cu succes, întreaga economie are de câştigat. Cu toate acestea, doar 67% dintre români folosesc produse şi servicii bancare, conform unui studiu recent realizat de IRES pentru Asociaţia Română a Băncilor. Tehnologia este un instrument cheie pentru creşterea gradului de incluziune financiară pentru persoanele nebancarizate – un aspect de bază al misiunii EFSE pentru a promova dezvoltarea economică şi prosperitatea. Suntem onoraţi să fim parte a acestei iniţiative importante prin care sperăm să sprijinim şi mai mult creşterea dinamică a sectorului fintech în România”, a afirmat Markus Aschendorf, preşedinte al EFSE Development Facility.

Cele 11 startup-uri care au trecut prin cele 12 săptămâni de accelerare şi care îşi vor prezenta proiectele pe scena virtuală a NEXTFintech sunt: 22Trust Venture, AlphaBlock Technologies, ENSO Business, Finpathic, Investory Toy Factory, KidsFinance, Leaseman, OptimRent, SSIF GOLDRING, TimedFX, ZoomReport.

Programul de accelerare NEXTFintech a inclus patru module de mentorat intensiv: vânzări & matchmaking cu instituţii financiare din regiune, marketing de produs, strategii de tranziţie către piaţa internaţională şi pregătirea pentru atragerea de investiţii.

Techcelerator este un program de accelerare care se adresează startup-urilor româneşti de tehnologie. Cu sedii în Bucureşti şi Cluj-Napoca, Techcelerator este primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor hightech aflate în faza de (pre)accelerare. Sunt vizate pentru accelerare şi investiţii companiile tinere inovatoare, cu potenţial ridicat de dezvoltare şi extindere la nivel internaţional, din industrii în creştere precum: FinTech, PropTech, software, securitate cibernetică, inteligenţă artificială, transformare digitală, soluţii IT pentru sănătate şi altele.

Facilitatea de Dezvoltare a Fondului European pentru Sud-Estul Europei (EFSE DF) a fost creată în 2006 pentru a sprijini mandatul de finanţări pentru dezvoltare. Instituţia oferă asistenţă tehnică eficientă, direcţionată şi inovatoare pentru a maximiza impactul şi amploarea mandatului de finanţare pentru ţările vizate. Academia de antreprenoriat EFSE este un braţ al EFSE DF care se concentrează pe oferirea de resurse, instruire, oportunităţi pentru sprijin financiar şi alte mijloace necesare pentru a transforma ideile antreprenorilor în afaceri de succes. 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...