Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior – BNR

Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior şi să coboare doar marginal în interiorul intervalului ţintei la finele orizontului prognozei (martie 2026), conform Băncii Naţionale a României.
AGERPRES - lun, 13 mai 2024, 15:55
Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior - BNR

„În şedinţa de astăzi (luni – n. r.), Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2024, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Prognoza actualizată relevă perspectiva continuării descreşterii ratei anuale a inflaţiei de-a lungul următoarelor opt trimestre într-un ritm mult încetinit faţă de 2023 şi pe o traiectorie ceva mai ridicată pe termen scurt decât cea evidenţiată în proiecţia precedentă. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior şi să coboare doar marginal în interiorul intervalului ţintei la finele orizontului prognozei (martie 2026)”, se menţionează într-un comunicat al băncii centrale.

Potrivit sursei citate, descreşterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaţioniste şi de corecţii descendente ale cotaţiilor mărfurilor, a căror acţiune dezinflaţionistă va slăbi însă progresiv şi mai pronunţat pe termen scurt decât s-a anticipat anterior.

Acestora li se alătură influenţele aşteptate să vină din decelerarea creşterii preţurilor importurilor şi din descreşterea graduală a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt, precum şi din restrângerea foarte lentă a excedentului de cerere agregată pe parcursul următorilor doi ani, în linie cu previziunile precedente.

Reprezentanţii BNR subliniază că incertitudini şi riscuri crescute sunt asociate conduitei politicii fiscale şi de venituri, având în vedere, pe de o parte, execuţia bugetară din primele trei luni ale anului, dinamica salariilor din sectorul public şi impactul integral al noii Legi a pensiilor, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv şi al condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu Comisia Europeană. O sursă de incertitudini şi riscuri însemnate o constituie, de asemenea, condiţiile de pe piaţa muncii şi dinamica salariilor din economie.

Incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze însă şi războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile economice din Europa, îndeosebi din Germania.

Totodată, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte. Ea este însă esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice.

Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune, punctează BNR.

„BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu”, precizează sursa menţionată.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni, ora 10:00, până marţi, ora 10:00, în cea mai mare......
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru ...
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...