BNR va reduce din nou dobânda-cheie, până la 2% – Erste Group Research

15 02. 2015
bnr_456543_33172600

„Minimele record ale inflaţiei creează condiţiile pentru continuarea ciclului de relaxare monetară. Rata dobânzii cheie a Băncii Naţionale a României (BNR) ar putea fi tăiată cu alte 25 de puncte de bază la următoarea şedinţă de politică monetară, dacă evoluţia cursului euro rămâne stabilă. Ulterior, BNR ar putea scădea, în paşi mici, rezervele minime obligatorii atât pentru valută cât şi penrtu lei”, spune un raport al Erste Group Research.

Rata inflaţiei în termeni anuali a fost de 0,4%, în vreme ce analiştii chestionaţi de Reuters, ca şi cei ai Erste Group Research estimaseră, anterior, inflaţia la un nivel de 0,2%.

Decalajul dintre ratele dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară şi rata cheie a BNR tinde să se menţină, ca urmare a politicii băncii centrale de păstrare a unei evoluţii stabile a cursului euro, „cu preţul unei volatilităţi mai ridicate a dobânzilor”, spun analiştii.

La fiecare din cele două şedinţe din acest an, comitetul de politică monetară al BNR a decis reducerea ratei  dobânzii cheie cu câte 25 de puncte de bază, la 2,5% în ianuarie şi la 2,25% în februarie.

De asemeni, banca centrală a mai decis „îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/-2,00 puncte procentuale de la +/-2,25 puncte procentuale. Astfel, începând cu data de 5 februarie, rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se va reduce la 4,25 la sută pe an de la 4,75 la sută, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 0,25 la sută”.