BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei de muncă şi a veniturilor funcţionarilor publici

Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere prin care susţine că unele dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 7/2026 permit reducerea normei de muncă şi a veniturilor funcţionarilor publici fără consimţământul acestora.
AGERPRES - J, 12 mart. 2026, 18:01
BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei de muncă şi a veniturilor funcţionarilor publici

„Blocul Naţional Sindical a transmis astăzi, 12 martie 2026, un punct de vedere oficial către Curtea Constituţională a României, în cadrul Dosarului nr. 1106D/2026, prin care solicită constatarea neconstituţionalităţii unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2026 privind modificarea şi completarea unor acte normative şi adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale”, se menţionează în comunicat.

Demersul BNS vizează, în principal, prevederile care permit reducerea normei de muncă a funcţionarilor publici de la normă întreagă la jumătate de normă, precum şi introducerea unor mecanisme prin care autorităţile publice pot reduce cheltuielile de personal prin diminuarea veniturilor, reducerea numărului de posturi sau disponibilizarea personalului.

Potrivit analizei transmise Curţii, modificările legislative introduse prin ordonanţă creează posibilitatea transformării funcţiilor publice exercitate cu normă întreagă în funcţii cu timp parţial, fără consimţământul funcţionarului public.

BNS consideră că această configuraţie legislativă permite intervenţii unilaterale asupra unor elemente esenţiale ale raporturilor de muncă şi de serviciu, precum durata timpului de muncă şi nivelul veniturilor, fără criterii clare, garanţii procedurale suficiente sau mecanisme de protecţie pentru persoanele afectate.

În punctul de vedere transmis Curţii, BNS mai arată că formulările utilizate în actul normativ sunt vagi şi insuficient determinate, lăsând o marjă largă de apreciere autorităţilor publice în aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal.

„În lipsa unor criterii obiective şi transparente, există riscul aplicării selective sau chiar arbitrare a acestor măsuri, ceea ce poate afecta stabilitatea profesională a funcţionarilor publici şi a salariaţilor din sectorul public”, se menţionează în comunicat.

Blocul Naţional Sindical susţine că prevederile contestate încalcă mai multe dispoziţii constituţionale, printre care: articolul 1 alin. (5) din Constituţie – lipsa de claritate şi previzibilitate a normei, articolul 1 alin. (3) din Constituţie – afectarea principiului statului social, articolul 41 şi articolul 47 din Constituţie, articolul 20, alin. (1) din Constituţie şi articolul 53 din Constituţie – lipsa proporţionalităţii.

De asemenea, BNS atrage atenţia că reglementarea ridică probleme şi din perspectiva compatibilităţii cu standardele europene privind munca pe fracţiune de normă, prevăzute de Directiva 97/81/CE privind munca pe fracţiune de normă, care promovează caracterul voluntar al acestei forme de organizare a muncii.

În concluzie, Blocul Naţional Sindical solicită Curţii Constituţionale a României să constate neconstituţionalitatea articolelor contestate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2026, apreciind că acestea contravin principiilor constituţionale privind statul de drept, protecţia socială a muncii şi stabilitatea raporturilor profesionale.

Sursa foto: Facebook.com/BloculNationalSindical

Te-ar mai putea interesa și
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special de formularea de "sfaturi independente", la câteva luni după lansarea......
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...