Boardul Nissan se reuneşte joi pentru a decide soarta lui Carlos Ghosn

Consiliul de administraţie al constructorului auto japonez Nissan Motor Co se reuneşte joi pentru a decide dacă îl demite pe preşedintele Carlos Ghosn, care în prezent este arestat la Tokyo fiind bănuit de încălcarea legislaţiei financiare, o decizie până acum inimaginabilă pentru omul care a salvat Nissan de la faliment, informează AFP.
Economica.net - J, 22 nov. 2018, 07:17
Boardul Nissan se reuneşte joi pentru a decide soarta lui Carlos Ghosn

Potrivit surselor, reuniunea ar urma să înceapă în cursul după-amiezii la sediul Nissan de la Yokohama, la periferia capitalei Japoniei şi ar urma să dureze aproximativ două ore. În spatele uşilor închise, şase bărbaţi şi o femeie vor decide soarta preşedintelui consiliului de administraţie al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi Motors, cel mai mare constructor auto mondial, a cărui viaţă s-a schimbat brusc începând cu ziua de luni.

Potrivit unei surse din apropierea conducerii Nissan, orice alt scenariu decât demiterea lui Ghosn este puţin probabil. „Propunerea nu ar fi fost supusă la vot dacă ar fi existat cea mai mică îndoială”, a apreciat sursa.

Directorul general Hiroto Saikawa va fi cel care va conduce dezbaterile, iar decizia va fi luată prin ridicarea mâinii. Patru voturi vor fi suficiente pentru demiterea lui Carlos Ghosn, care, cel mai probabil, ar urma să fie înlocuit de Saikawa.

Simultan la parchetul din Tokyo va fi organizată o conferinţă de presă, într-un moment în care în mass media japoneză curg revelaţiile cu privire la neregulile de care ar fi vinovat Carlos Ghosn.

Oficial, franco-libiano-brazilianul Ghosn este acuzat că, împreună cu alţi complici, „şi-a minimizat retribuţia în cinci reprize, perioada iunie 2011 – iunie 2015”, declarând la fisc venituri totale de 4,9 miliarde de yeni (aproximativ 37 milioane euro) în locul unor venituri de aproape 10 miliarde de yeni. Însă Ghosn este acuzat şi că a folosit bunurile companiei Nissan în scopuri personale, potrivit rezultatelor unei anchete interne efectuate de Nissan în ultimele luni.

Miercuri, tribunalul din Tokyo a decis să prelungească mandatul de reţinere al lui Carlos Ghosn pentru 10 zile în vederea continuării anchetei. Este posibil ca reţinerea să se prelungească şi mai mult având în vedere regulile din sistemul judiciar japonez.

La grupul francez Renault însă, unde Carlos Ghosn ocupă funcţia de preşedinte director general, prudenţa este cuvântul de ordine. Consiliul de administraţie al grupului care deţine marca Dacia a cerut partenerului Nissan să îi transmită informaţiile pe care le deţine în cadrul anchetei interne ce îl vizează pe Ghosn. Apreciind că nu este în măsură să se pronunţe pe fond cu privire la acest dosar, constructorul francez a decis să asigure interimatul prin numirea numărului doi, Thierry Bolloré, în postul lui Ghosn.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...