Boc, către prefecţi: Să nu vă aud că aţi fost luaţi prin surprindere de ninsori!

Premierul Emil Boc a cerut autorităţilor locale să dispună din timp măsuri de prevenire a unor noi înzăpeziri de drumuri, pentru a evita situaţiile de săptămâna trecută în care sute de maşini au rămas blocate în trafic, şi să solicite sprijinul armatei în cazuri de urgenţă, informează Mediafax.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 15:25

„Să nu aud din partea dumneavoastră sau a altor autorităţi ale statului că aţi fost luaţi prin surprindere”, a spus Boc prefecţilor, într-o videoconferinţă organizată, joi, la Guvern.

Potrivit avertizării Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), de vineri, ora 10.00, şi până duminică, ora 20.00, aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile, local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 centimetri, în special în zonele de deal şi de munte.

Codul galben de ninsori şi viscol ar putea fi prelungit duminică, însă datele meteo nu arată, cel puţin până în 8 februarie, maximul prognozabil, schimbări majore care să dea motive de panică pentru populaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. Vezi lista modelelor şi anul de fabricaţie
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. ...
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW şi Audi vândute la nivel mondial, dintre care o treime în Germania, din cauza riscului de......
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express, liderul global al pieței de servicii de curierat internațional a anunțat vineri modificarea anuală a tarifelor, ...
CNAIR: Platforma TollRo va putea fi utilizată începând cu 1 octombrie 2026
CNAIR: Platforma TollRo va putea fi utilizată începând cu 1 octombrie 2026
Etapa de testare a platformei TollRo se va încheia pe 29 septembrie 2026. Începând cu 1 octombrie 2026 - rovinieta, tichetul ...
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna ...