Premierul crede că poate revizui în aprilie Constituţia, dacă „bate palma” cu Ponta şi Antonescu

Premierul Emil Boc susţine că un referendum de revizuire a Constituţiei poate avea loc în aprilie, dacă partidele din arcul guvernamental vor cădea de acord cu Opoziţia asupra următoarelor teme: introducerea pragului privind deficitul şi datoria publică, unicameralismul şi reducerea numărului de parlamentari.  
Economica.net - lun, 12 dec. 2011, 22:08

„Trebuie să cădem de acord cu opoziţia măcar pe nucleul dur”, a spus primul-ministru, arătând că PDL susţine în continuare în integralitate propunerile de modificare a Constituţiei înaintate de preşedintele Traian Băsescu la Parlament.

Potrivit lui Emil Boc, prioritatea este însă ca în Constituţie să fie introduse cele două „reguli de aur” privind disciplina financiară prevăzute de Acordul european de guvernanţă fiscală, precum şi modificarea cu parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari, pentru ca în toamna lui 2012 să se poată face alegerile pe această formulă de legislativ, informează Agerpres.

„Dacă mâine batem palma cu Antonescu şi Ponta pe aceste prevederi, vom putea organiza alegerile pe unicameral cu 300 de parlamentari”, a afirmat premierul Boc, la o emisiune televizată.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Preşedintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eşuat şi că libertatea va ajunge pe insula condusă de comunişti, într-un discurs susţinut marţi la ONU, prin care a......
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev a petrecerilor organizate după nunta lui Donald Trump Jr
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev ...
Senatorul republican John Curtis a cerut marţi o anchetă a Congresul american privind plata de către un afacerist rus ...
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie ...
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...