Boc: Resping categoric soluţia stângii a deficitelor mari pentru ieşirea din criză

Democrat-liberalul Emil Boc, primarul Clujului, a afirmat vineri, la conferinţa cu tema "Valorile dreptei, dreapta valorilor", organizată de Fundaţia Creştin-Democrată, că respinge soluţia deficitelor mari pentru ieşirea din criză, promovată de formaţiunile politice de stânga.
Andreea Budica - vin, 02 nov. 2012, 21:01
Boc: Resping categoric soluţia stângii a deficitelor mari pentru ieşirea din criză

„Deficitele mari nu vor reprezenta soluţia ieşirii din criză. Ele nu vor face altceva decât să accentueze, practic, decalajele existente şi să adâncească şi mai mult criza socială în care ne aflăm. O soluţie pe termen scurt, mediu şi lung o reprezintă echilibrul dintre disciplina fiscală şi creşterea economică”, a spus Emil Boc.
El a explicat că timp de două decenii atât forţele de dreapta, cât şi cele de stânga din Uniunea Europeană „au deschis robinetul populismului”, după tratatul de la Maastricht. „Altfel nu se ajungea la criza datoriilor suverane, nici la deficite de minus 14-15%. S-a dat mai mult decât s-a produs, s-a promis mai mult decât se putea, până s-a ajuns la un nivel maxim de suportabilitate, atins tocmai când a venit şi criza imobiliară din SUA, dublată de criza bancară, care a declanşat criza datoriilor suverane”, a afirmat Emil Boc.
Din punctul său de vedere, politicienii în exerciţiu sunt cei care plătesc consecinţele acestei stări de fapt şi ei trebuie „să pună capăt unui astfel de demers populist, care a creat datorii peste datorii”. „S-a plusat la capitolul social, în beneficii de tot felul, care nu au avut acoperire în economie. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, spunea în aceste zile la Congresul Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti că UE reprezintă 8,5% din locuitorii acestei planete şi are 50% din cheltuielile sociale de pe mapamond. Este adevărat că UE este un motor de dezvoltare a lumii, dar are şi 50% din cheltuieli, ceea ce înseamnă că este un decalaj major între productivitate, performanţă şi capitolul cheltuielilor sociale, adică Uniunea Europeană consumă cu mult mai mult decât produce”, a spus Emil Boc.
Fostul premier a evidenţiat că nicio ţară din UE nu a putut evita temperarea deficitelor şi a datoriei publice.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia „ameninţă” Turcia, Germania, Marea Britanie şi alte ţări din UE. „Când anume loviturile vor deveni realitate, depinde de ceea ce se va întâmpla în continuare. Dormiţi în linişte, dragi parteneri!”
Rusia „ameninţă” Turcia, Germania, Marea Britanie şi alte ţări din UE. „Când anume loviturile vor ...
Ministerul rus al Apărării a calificat miercuri drept o "escaladare accentuată" decizia unor guverne din UE de a creşte producţia şi livrările de drone către Ucraina şi, într-un gest de......
Ungaria – Peter Magyar l-a invitat pe Netanyahu la Budapesta. Ce a răspuns premierul Israelului
Ungaria – Peter Magyar l-a invitat pe Netanyahu la Budapesta. Ce a răspuns premierul Israelului
Premierul ales al Ungariei, Peter Magyar, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ...
GRAFICE Avertisment al firmelor care fac 30% din PIB, cu 450.000 de angajați: Inflația face ravagii. Se schimbă ritmul economiei – Concordia
GRAFICE Avertisment al firmelor care fac 30% din PIB, cu 450.000 de angajați: Inflația face ravagii. Se schimbă ritmul ...
Inflația în creștere pune mare presiune pe mediul de business din România și remodelează efectiv economia locală. ...
Agroland, cel mai mare retailer pe segmentul agricol, are mai mulți clienți dar valoarea coșului a scăzut. Ce strategie are compania
Agroland, cel mai mare retailer pe segmentul agricol, are mai mulți clienți dar valoarea coșului a scăzut. Ce strategie ...
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, ...