Boc va vorbi la Michigan State University despre reacţia României la criza economică

Preşedintele PDL Emil Boc se află în SUA, unde va primi titlul de doctor onorific în drept din partea Michigan State University - unde a urmat şi un stagiu de pregătire în 1998 - şi va conferenţia pe tema reacţiei României în cazul crizei financiare din Europa.
Economica.net - mar, 01 mai 2012, 08:31
Boc va vorbi la Michigan State University despre reacţia României la criza economică

„Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc, se află în Statele Unite ale Americii până vineri, 4 mai, unde va primi titlul de doctor onorific în drept din partea Michigan State University. Michigan State University este una dintre cele 100 de universităţi de cercetare de top din lume, după cum precizează preşedintele Universităţii, Lou Anna K. Simon”, precizează PDL într-un comunicat remis, marţi, Agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit aceluiaşi comunicat, Emil Boc va susţine, la aceeaşi Universitate, şi conferinţa cu titlul „The European Financial Crisis: Romania’s Response”.

Boc şi-a anunţat, sâmbătă, candidatura pentru Primăria Cluj-Napoca.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...