Bode, despre numirea noului CA al CNAIR: Verific respectarea procedurii, iar în caz contrar anulez acest proces

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a declarat marţi referitor la demiterea membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie al Companiei de Drumuri şi numirea altor membri cu mandat de patru ani că va verifica dacă s-a respectat procedura, iar în caz contrar o va anula, Agerpres.
Economica.net - mar, 05 nov. 2019, 12:58
Bode, despre numirea noului CA al CNAIR: Verific respectarea procedurii, iar în caz contrar anulez acest proces

„Am discutat şi despre acest lucru (cu fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc – n.r .). O să verific dacă s-a respectat procedura, iar în caz contrar am toată determinarea să anulez acest proces”, a afirmat Bode.

La rândul său, Răzvan Cuc susţine că numirea noilor membri ai Consiliului de Administraţie a reprezentat o procedură legal desfăşurată, pentru care „au fost cheltuiţi nişte bani” şi era normal să se închidă procedura.

„Sunt nişte proceduri legale. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Am văzut că domnul prim ministru (Ludovic Orban – n. r.) minte de la tribuna Parlamentului cu neruşinare vizavi de faptul că ar fi intrat Narcis Neaga (fostul director general al CNAIR – n. r.) în Consiliul de Administraţie, lucru total neadevărat. A fost o procedură legal desfăşurată, pentru care au fost cheltuiţi nişte bani. Nu ştiu să vă spun suma, dar este o procedură pentru toate companiile. Se face o procedură de selecţie, iar normal era să se închidă procedura. Nu puteam să lăsăm o procedură nefinalizată”, a explicat Cuc, întrebat de jurnalişti de ce s-a făcut această procedură exact în ultima sa zi de mandat în fruntea Ministerului Transporturilor.

El a susţinut că nu putea pleca din minister fără să închidă procedura, ca să nu fie luat la întrebări de ce s-au cheltuit banii pe această procedură de selecţie a noilor membri ai CA fără să fie finalizată.

Întrebat cum a fost posibil ca un fost director financiar al CNAIR, care şi-a pierdut funcţia odată cu restructurarea companiei şi apariţiei noii organigrame să devină membru al CA, Răzvan Cuc a răspuns: „El, dacă acceptă acel mandat, va fi un membru neexecutiv. Nu l-a selectat ministrul Transporturilor. Este o companie care selectează, este un concurs de selecţie, este un interviu, este o selecţie de dosare”.

„Trebuia procedura închisă. Eu nu puteam să plec din minister şi să las o procedură deschisă, fără să se dea o soluţie. Dacă venea cineva şi spunea: ‘Domnule, de ce aţi cheltuit banii fără să finalizaţi procedura? Ca să faci o procedură de selecţie durează câteva luni. Nu se poate face selecţia în două zile. Selecţia se face de către o firmă specializată, se depun dosare, se face un lung şir de criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei care participă”, a susţinut acesta.

Fostul ministru a admis că nu exista un termen limită pentru încheierea acestei proceduri, dar a spus că nu a vrut să lase „absolut nimic în minister într-o suspensie”.

„Eu nu am vrut să las absolut nimic în minister într-o suspensie şi am vrut să finalizez. Aşa cum le-am lăsat foarte multe proiecte, aşa am vrut să finalizez şi această procedură”, a subliniat Cuc.

Luni, reprezentanţii Ministerului Transporturilor în Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au aprobat revocarea membrilor provizorii ai CA, respectiv Teodor Narcis Godeanu, Georgeta Bumbac, Bogdan Pascu, Ion Iordăchescu şi Costin Mihalache, ca urmare a finalizării procedurii de selecţie a administratorilor. De asemenea, au fost numiţi pe o perioadă de patru ani noii membri ai CA al CNAIR, respectiv: Georgeta Bumbac, Bogdan Pascu, Costin Mihalache, Ionuţ Laurenţiu Maşala şi Mihuţ Marius Piţigoi.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Reportul la categoria I a jocului Joker a ajuns la 54,93 milioane de lei (aproximativ 10,78 milioane de euro), iar la categoria a II-a depăşeşte 423.900 de lei (peste 83.200 de euro), a anunţat......
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va organiza luni o reuniune extraordinară la solicitarea Rusiei, în urma ...
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Damasc, anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, ...
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Guvernul german a plasat filialele din Germania ale grupului rus Rosneft sub administrare fiduciara, a anunţat sâmbătă ...