Boeing: Există riscul depunerii de gheaţă la motoarele avioanelor 747-8 şi 787 Dreamliner

Boeing a avertizat transportatorii aerieni că există riscul depunerii de gheaţă la motoarele noilor avioane 747-8 şi 787 Dreamliner fabricate de General Electric şi a cerut unor operatori să evite folosirea aparatelor în apropierea unor furtuni puternice, relatează New York Times.
Economica.net - lun, 25 nov. 2013, 08:47
Boeing: Există riscul depunerii de gheaţă la motoarele avioanelor 747-8 şi 787 Dreamliner

Avertismentul a determinat compania Japan Airlines să retragă aeronavele 787 Dreamliners de pe două rute internaţionale. Alte companii aeriene afectate includ Lufthansa, United Airlines şi Cathay Pacific Airways.

„Boeing şi JAL împărtăşesc angajamentul de asigurare a siguranţei pasagerilor şi personalului de zbor. Respectăm decizia JAL de a suspenda cursele 787 pe anumite rute”, a declarat un purtător de cuvânt al constructorului american de avioane.

Decizia a avut loc după producerea a şase incidente, în perioada aprilie-noiembrie, în care au fost implicate cinci avioane 747-8 şi un 787, în care aerronavele cu motoare fabricate de General Electric au înregistrat pierderi temporare de presiune, în timp ce zburau la altitudine mare.

Problemele au fost provocate de formarea de cristale de gheaţă, pornind din spatele elicelor şi până la motoare. Toate avioanele au aterizat în siguranţă, a spus un purtător de cuvânt al General Electric.

Boeing şi General Electric lucrează la modificări de software prin care speră să rezolve problemele.

Toate avioanele 747-8 sunt dotate cu motoare GEnx, iar 787 cu motoare GE sau Trent 1000 fabricate de Rolls-Royce.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...