Boeing va face navete spaţiale pentru NASA

Economica.net
05 08. 2012
nasa_cosmos_statie_spatiala_iss_75462200

Astfel, dacă lucrurile vor merge conform planului, Statele Unite ale Americii nu vor mai depinde de Rusia pentru a trimite echipaje pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

„Astăzi (vineri, n.r.) anunţăm un pas important în procesul de a ne trimite astronauţii de pe solul Statelor Unite în sisteme spaţiale construite de companii americane”, a declarat administratorul NASA, Charles Bolden, într-un comunicat.

„Am ales trei companii care să ne ajute să încheiem dependenţa noastră de alte ţări în ceea ce priveşte zborul în spaţiu şi care să ajute la crearea unor locuri de muncă bine plătite în Florida şi în restul ţării”, se mai spune în comunicatul NASA.

Boeing a primit cea mai mare sumă din contract – 460 de milioane de dolari, pentru a dezvolta CST-100 – o navetă care să transporte echipajele pe Staţia Spaţială Internaţională.

SpaceX a primit 440 de milioane de dolari, pentru a dezvolta naveta spaţială Dragon. Potrivit companiei, naveta va fi gata în 2015 şi poate transporta şapte astronauţi.

În prezent, după retragerea din circulaţie a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz – care au trei locuri – pentru a-şi trimite astonauţii la bordul ISS şi plăteşte Rusiei suma de 50 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.

În ceea ce priveşte misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo ruseşti Progress, europene (ATV) şi japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată şi care se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.