Bogdan Aurescu: eforturilor menite să combată extremismul şi terorismul, necesitatea cooperare internaţională

Economica.net
24 05. 2015
aurescu_79120500

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare a MAE, transmis duminică AGERPRES, şeful diplomaţiei române a participat duminică, la cea de-a 24-a reuniune a Consiliului Ministerial Uniunea Europeană – Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), desfăşurată la Doha, context în care a avut o intervenţie pe tema luptei globale împotriva terorismului şi a situaţiei din Irak şi Siria.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat iniţiativa României de înfiinţare a unei Curţi Internaţionale pentru Combaterea Terorismului. Totodată, a transmis omologului saudit, în numele Guvernului român, condoleanţe pentru victimele recentului atentat terorist comis în urmă cu două zile în Arabia Saudită.

De asemenea, Aurescu s-a referit la situaţia din Irak, subliniind necesitatea sprijinirii unui proces politic inclusiv şi a consolidării statale, precum şi a reconcilierii naţionale pe baza Constituţiei Irakului. Cu privire la Siria, a arătat că doar o soluţie politică negociată poate fi o soluţie durabilă pentru poporul sirian şi a exprimat sprijin pentru iniţiativele reprezentantului special ONU în acest sens.

Totodată, şeful diplomaţiei române a avut o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din regiune.

Potrivit sursei citate, reuniunea a fost co-prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, şi de ministrul afacerilor externe al Statului Qatar, care deţine în prezent preşedinţia CCG.

Miniştrii de externe au abordat subiectele de actualitate de pe agenda comună UE-CCG, cu accent pe evoluţia relaţiilor dintre cele două grupări regionale, evaluarea ultimelor evoluţii relevante din zona extinsă a Orientului Mijlociu (Yemen, Irak, Siria etc.). Cu această ocazie a avut loc şi un schimb de opinii privind o serie de problematici globale, precum lupta împotriva terorismului şi drepturile omului.