Bogdan Chirițoiu: Stocarea energiei electrice contribuie la reducerea preţurilor pe piaţa de echilibrare și reduce dependența de importurile mai scumpe

06 03. 2026
chiritoiu

„Stocarea energiei electrice este o componentă strategică pentru funcţionarea optimă a pieţei de energie, contribuind la reducerea preţurilor pe piaţa de echilibrare. În acelaşi timp, energia stocată şi utilizată în perioadele de vârf al cererii reduce dependenţa de importurile mai scumpe. Cele două mecanisme vor acţiona conjugat în direcţia scăderii preţului pe piaţa angro, cu efect direct asupra consumatorilor finali de pe piaţa de retail. România devine astfel unul dintre primele state membre care utilizează (CISAF), adoptat de Comisia Europeană în iunie 2025, finanţarea fiind asigurată din Fondul UE pentru modernizare”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele autorităţii de concurenţă.

El a subliniat că această premieră demonstrează „capacitatea autorităţilor române de a valorifica rapid instrumentele europene disponibile care sprijină îmbunătăţirea funcţionării
pieţei şi reducerea preţurilor energiei”.

Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România, în valoare de 150 de milioane euro (764 de milioane lei), pentru sprijinirea stocării energiei electrice, în conformitate cu obiectivele Pactului pentru o industrie curată, a anunţat, vineri, Executivul comunitar, printr-un comunicat.

Această măsură va contribui la tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului privind ajutoarele de stat în contextul Pactului pentru o industrie curată (CISAF), adoptat de Comisie la 25 iunie 2025.

În cadrul CISAF, România a transmis Comisiei Europene o schemă în valoare de 150 de milioane euro pentru sprijinirea instalării de noi instalaţii de stocare a energiei electrice de cel puţin 2.174 MWh, care vor contribui la obiectivele Pactului pentru o industrie curată.

Scopul acestei scheme este de a facilita integrarea surselor regenerabile variabile de energie în sistemul naţional de energie electrică prin creşterea capacităţii de stocare. În cadrul acestei scheme, sprijinul va lua forma unor ajutoare pentru investiţii prin granturi directe pentru noile sisteme autonome de stocare a energiei în baterii. Schema va fi finanţată din Fondul UE pentru modernizare. Beneficiarii vor fi selectaţi printr-o procedură competitivă de atribuire.

Comisia a constatat că schema notificată de România este în conformitate cu condiţiile stabilite în CISAF. Şi anume, ajutorul va fi acordat pe baza unei scheme cu un volum şi un buget estimat, printr-o procedură competitivă de atribuire, înainte de data de 31 decembrie 2030.

De asemenea, Comisia a concluzionat că schema notificată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a accelera tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic şi pentru a facilita dezvoltarea anumitor activităţi economice care sunt importante pentru punerea în aplicare a Pactului pentru o industrie curată, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea UE şi condiţiile prevăzute în CISAF.