Bogdan Ivan: Există un risc de blackout în această iarnă, dacă nu vom avea suficientă energie pe piața de echilibrare

Subiectul blackout este în momentul de faţă unul foarte discutat, pe toate reţelele, însă, conform specialiştilor, există un risc în situaţia în care nu vom avea în continuare producţie de energie pe piaţa de echilibrare, în special cea de cărbune, în cursul acestei ierni, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic, ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 oct. 2025, 20:43
Bogdan Ivan: Există un risc de blackout în această iarnă, dacă nu vom avea suficientă energie pe piața de echilibrare

„În momentul de faţă acest subiect, blackout, este unul extrem de discutat pe toate reţelele. Ceea ce pot să vă spun este că domnul Ivan (Virgiliu Ivan, director DEN), împreună cu echipa sa de la Departamentul Energetic Naţional fac o treabă foarte bună. Am foarte mare încredere că fac tot ceea ce ţine de ei pentru a evita astfel de situaţii neplăcute. Ceea ce facem noi pentru a nu ajunge acolo e să renegociem cu cei din Comisia Europeană păstrarea în această perioadă a centralelor pe cărbune, care aduc echilibru în Sistemul Energetic Naţional, într-o formă în care să nu pună în pericol alimentarea cu energie electrică, în special în această iarnă, pentru că presiunea cea mai mare există în timpul iernii. Şi există un potenţial scenariu în această direcţie, în anumite condiţii, dar, ceea ce e foarte important, e că lucrăm inclusiv la mecanisme de finanţare pentru digitalizarea reţelelor electrice şi sisteme integrate prin care să nu mai fim în situaţia în care să vedem că avem un risc foarte târziu, ci să putem să anticipăm din timp acest lucru şi acest aceste detalii le facem împreună cu colegii noştri de la Transelectrica, într-un mod foarte profesionist şi aplicat”, a spus Ivan.

Întrebat dacă există totuşi vreun risc de blackout în această iarnă, ministrul a explicat că „în mod normal, termenul de blackout, apare într-o situaţie de deficit excesiv de energie sau într-o situaţie în care avem o necorelare în reţeaua energetică”.

„Nu există un risc din acest punct de vedere, în contextul vremii severe pe care în sudul şi estul ţării o avem în această perioadă. Riscul, conform unui studiu de 6.000 de pagini, un studiu independent după metodologie europeană, ar apărea doar în situaţia în care, în anumite condiţii meteo, în cursul iernii, România nu ar dispune de energia produsă de acele grupuri de la Complexul Energetic Oltenia. Şi atunci, unul dintre potenţialele scenarii, în anumite condiţii, ar fi să ajungem în acea situaţie. Simt nevoia să fac această precizare pentru că am văzut foarte multe interpretări, preluări trunchiate din declaraţiile pe care le-am făcut, în care unii anunţau breaking news-uri şi blackout iminent: există, conform specialiştilor, un risc, în situaţia în care nu vom avea în continuare producţie de energie pe piaţa de echilibrare, în special cea de cărbune, în cursul acestei ierni. (…) Oamenii trebuie să stea liniştiţi, pentru că nu suntem aici doar ca să ne întâlnim la o şedinţă. Suntem ca să anticipăm scenarii complicate, să luăm măsuri pentru a nu ajunge acolo. De asta suntem aici, de asta ne întâlnim, de asta vorbim zilnic cu colegii din Sistemul Energetic Naţional pentru a evita cel mai grav scenariu posibil. Din acest motiv am reînceput negocierea referitoare la închiderea centralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia”, a precizat ministrul Energiei.

Acesta a adăugat că se lucrează foarte mult şi intens la cele două proiecte importante, cel de la Iernut, unde au fost întârzieri extrem de mari şi a fost reziliat contractul, urmând să fie semnate ate contracte, cu alte companii, care să finalizeze acest proiect până la sfârşitul anului viitor cel târziu, şi să producă energie electrică- peste 400 de MWh, şi centrala de Mintia, care trebuie să producă peste 1.700 de megawaţi, energie electrică bazată pe gaze.

„Iar în clipa în care facem aceste proiecte, în clipa în care avansăm foarte mult, inclusiv pe capacităţi de stocare, pentru că, din perspectiva mea, o prioritate a României este să creăm noi capacităţi de stocare, în special pentru sezonul cald, când energia din solar este produsă şi este vândută foarte ieftin pe piaţă, ea poate să fie înmagazinată şi vândută la un preţ mai redus, în ore de maxim consum. Iar, din acest punct de vedere, de asta suntem aici, ca să nu ajungem nici în blackout nici într-o altă situaţie şi facem tot ce ţine de noi ca să nu ajungem acolo, de la negocieri cu Comisia Europeană şi de la a îndrepta anumite situaţii care nu sunt în regulă atunci când vorbim despre sistemul energetic naţional. Nu caut vinovaţi, ci caut soluţii, împreună cu toţi colegii mei”, a punctat şeful de la Energie.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...