Bogdan Neacșu (CEC Bank) mai câștigă un mandat de președinte al Asociației Române a Băncilor

Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) reunită în ședință de 24 mai 2024, a votat noua componență a Consiliului Director ca urmare a expirării mandatelor președintelui, vicepreședintelui și a unor membri. Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de Bogdan Neacșu, ales pentru al doilea mandat în funcția de Președinte al Consiliului Director, Luminița Runcan desemnată ca Vicepreședinte, membrii deja existenți, Mircea Busuioceanu și Cristian Agalopol, la care se adaugă Maria Rousseva pentru primul mandat, Ion Stan și Cornel Stănescu fiind aleși astăzi în calitate de membri pentru al doilea mandat consecutiv.
Gabriela Ţinteanu - vin, 24 mai 2024, 12:18
Bogdan Neacșu (CEC Bank) mai câștigă un mandat de președinte al Asociației Române a Băncilor

Consiliul Director este organul deliberativ și decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Radu Grațian Ghețea ocupă funcția de Președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de Președintele Executiv, Florin Dănescu. Asociația Română a Băncilor reprezintă piața bancară din România de 33 de ani și s-a extins prin includerea a 12 membri afiliați, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent și de încredere în România.

Sistemul bancar este stabil și solid, indicatorul de solvabilitate fiind de 22,90% în luna martie 2024. Activele industriei bancare au avansat cu 15,4% în ritm anual, până la 822,6 miliarde lei, potrivit datelor aferente lunii martie 2024. Sectorul bancar este parte din soluție, asigurând finanțare pe baze sustenabile, economisire la dobânzi competitive și produse și servicii digitale. Băncile contribuie la finanțarea afacerilor, a locuințelor și a proiectelor de investiții pentru 2,3 milioane debitori, stimulând astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Volumul creditelor noi  acordate populației și companiilor s-a cifrat la 140 miliarde lei, la nivelul anului 2023, în creștere cu 10,41% comparativ cu volumul împrumuturilor noi accesate în anul 2022. Băncile facilitează economisirea, la dobânzi competitive în raport cu alte state, pentru atingerea obiectivelor financiare pe termen lung ale clienților. Astfel, 15,80 milioane deponenți persoane fizice și juridice dețin depozite ce se ridică la aproape 584 miliarde lei în luna martie 2024, în creștere cu 11,4% în ritm anual.

Instituțiile de credit rămân preocupate de intensificarea digitalizării cu asigurarea securității cibernetice pentru eficientizarea costurilor și creșterea satisfacției clienților. ARB continuă să dezvolte programe și campanii, în numele băncilor, cu scopul de a crește nivelul de cunoștințe financiare din România. Asociația Română a Băncilor a contribuit la elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară și va implementa, alături de autorități, programele de educație financiară. Președintele României  a conferit Asociației Române a Băncilor Ordinul „Meritul Industrial și Comercial” în grad de „Ofițer” în semn de apreciere pentru contribuțiile la promovarea educației economice și financiare, prin diseminarea cunoștințelor specifice în dezvoltarea comportamentelor economice responsabile.

Asociația Română a Băncilor este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua Internațională de Educație Financiară, a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European și a 26 de organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic.

 

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...