Bogdan Olteanu, audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă

Economica.net
10 08. 2016
bogdan_olteanu_bnr_83999500

Viceguvernatorul demisionar al BNR a fost citat să se prezinte miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru noi acte procedurale în dosarul în care este acuzat, potrivit unor surse judicare.

Bogdan Olteanu este în arest la domiciliu din 29 iulie, iar în 1 august a demisionat din funcţia de viceguvernator al BNR. Demisia a fost înregistrată în Parlament şi este luată în discuţie meircuri de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Procurorii DNA vor ca Bogdan Oltranu să fie arestat preventive, astfel că au contestat decizia ca acesta să stea în arest la domiciliu, contestaţia urmând să fie judecată în 11 august, la instanţa supremă.

Anchetatorii arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri. „Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat.

În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar, susţin procurorii. Persoana care a fost numită ca guvernator a fost chemată la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămâni înaintea adoptării hotărârii de desemnată pentru acel post, mai arată anchetatorii.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Un alt folos necuvenit primit de Olteanu ar fi constat în servicii de consultanţă în campania electorală din 2008 pentru alegerile parlamentare. Concret, o anumită firmă i-ar fi pus la dispoziţie lucrări de analiză politică şi sondaje de opinie.

DNA a anunţat că se fac acte de urmărire penală în această cauză şi faţă de alte persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.