Bolojan: A susţine cu o sursă de energie Republica Moldova, în condiţiile în care ştim care sunt problemele, mie mi se pare o chestiune de responsabilitate naţională

Premierul Ilie Bolojan afirmă că este "o chestiune de responsabilitate naţională" pentru România să susţină cu o sursă de energie Republica Moldova, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 02 sept. 2025, 21:12
Bolojan: A susţine cu o sursă de energie Republica Moldova, în condiţiile în care ştim care sunt problemele, mie mi se pare o chestiune de responsabilitate naţională

El a subliniat, miercuri, că ajutorul acordat românilor de peste Prut nu reprezintă „nişte sume care să ne creeze probleme”.

Pe de altă parte, prim-ministrul a arătat că energia livrată Republicii Moldova este vândută la aceleaşi preţuri ca în România.

„În Moldova vindem energie, dar se vinde la preţurile la care se vinde şi în România. A susţine cu o sursă de energie Republica Moldova, în condiţiile în care ştim care sunt problemele, mie mi se pare o chestiune de responsabilitate naţională. Nu sunt nişte sume, din nou revin, care ne creează nouă probleme”, a susţinut şeful Executivului, la Digi 24.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care opoziţia din România a susţinut că taxele şi impozitele au fost majorate pentru a putea susţine financiar Ucraina şi Republica Moldova.

„Este cea mai simplistă linie de atac şi astfel de argumente nu stau în picioare, pentru că deficitele noastre sunt generate de cheltuieli prea mari pe componentele de pensii, salarii, aparat public supradimensionat. Sunt generate de venituri prea mici pe componentele de excepţii pe care le-am făcut şi pe supracontractări de investiţii care nu pot fi finanţate din ceea ce avem astăzi în ritmul care ar trebui. Acestea sunt cauzele cumulate ale deficitului noastru. În mod cert este un fake”, a adăugat Bolojan.

Te-ar mai putea interesa și
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
Rata anuală a inflației a determinat Consiliul de Administrație al BNR să menținerea rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an; dobânda pentru facilitatea de......
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi că lucrările de extindere a Magistralei M4 de metrou cu tronsonul ...
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului ...
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea "fără întârziere" a eforturilor diplomatice pentru încheierea ...