„Anul acesta avem un buget alocat de 77 de miliarde de lei, la care colegii noştri ne-au solicitat o suplimentare obligatorie, în aşa fel încât, pe de o parte, să putem să aducem facturile restante la zi, pentru că din martie nu am mai avut capacitatea financiară de a achita integral sumele, şi, de asemenea, să putem funcţiona până la finalul anului. Pentru asta, ne trebuie cel puţin 10 miliarde rectificare suplimentară, ceea ce reprezintă, în condiţiile actuale, o presiune mare pe bugetul de stat”, a declarat Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, alături de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
El a menţionat că sistemul de sănătate a acumulat „probleme mari” în ultimii ani, iar unul dintre aspectele care îi afectează buna funcţionare este creşterea accelerată a cheltuielilor.
„Un aspect major este creşterea accelerată a cheltuielilor şi nu mai putem să susţinem această creştere în anii următori, raportat la veniturile pe care le avem la buget. Cheltuielile care sunt alocate prin Casa Naţională de Sănătate sistemului sanitar au ajuns la o pondere de 16% din veniturile curente de la bugetul de stat, faţă de o pondere de aproximativ 11%, cât am înregistrat în anii trecuţi. Doar în pandemie am mai ajuns la această pondere. Pe cale de consecinţă, există o presiune puternică asupra bugetului pentru acoperirea acestor cheltuieli”, a explicat prim-ministrul.
Ilie Bolojan a precizat că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţinerea unor proiecte-pilot.
„Avem o lipsă a criteriilor de performanţă în sistem din punct de vedere al salarizării medicilor, nu există sisteme care să încurajeze medicii să lucreze în spitale mai mult, să facă mai multe operaţii. Şi ceea ce am discutat cu domnul ministru este să susţinem câteva proiecte-pilot, în care să introducem salarizarea funcţiei de performanţă, în aşa fel încât, dacă rezultatele vor apărea, să putem generaliza acest lucru în întreg sistemul, iar medicii să fie plătiţi în principal în funcţie de performanţa pe care o fac”, a explicat Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Premierul a punctat cazurile de şefi de secţii din spitale care nu sunt numiţi de managerii unităţilor sanitare. „Iar dacă sunt numiţi de alte instituţii, cum sunt universităţile de medicină, de exemplu, sau facultăţile de medicină, şi nu au un raport de performanţă încheiat fără echivoc, cu indicatori clari, cu cei care conduc spitalul, vă puteţi da seama că un manager de spital nu are instrumentele necesare dacă nu îi are, în echipele de management, pe şefii de secţie, presaţi de indicatori să facă performanţă, să livreze servicii de calitate şi eficiente”, a explicat Ilie Bolojan.
Şeful Executivului şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, au prezentat luni, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria, măsurile avute în vedere pentru reformarea sistemului de sănătate.
Premierul a criticat „ineficienţa” managerială şi administrativă a unor spitale, cheltuielile salariale „disproporţionate” şi întârzierile în digitalizare.
Potrivit prim-ministrului, creşterea sumelor destinate sistemului sanitar nu se reflectă direct proporţional în calitatea serviciilor şi nici în satisfacţia pacienţilor.
„Avem conduceri de spitale care nu performează, în multe locuri, deci avem ineficienţă managerială şi administrativă. De ce se întâmplă asta? Pentru că o bună parte din veniturile spitalelor din România vin pe componenta de asigurare a salariilor, în aşa fel încât nu sunt legate direct de calitatea serviciilor sau de numărul acestora. Prin urmare, cât timp mai mult de jumătate din banii pentru salarii îţi vin direct de la Casă, nu va fi niciodată o presiune sau un stimul pentru ca managerii să îmbunătăţească serviciile, să fie mai eficienţi”, a afirmat prim-ministrul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a atras atenţia şi asupra cheltuielilor salariale „disproporţionate”, în condiţiile în care peste o treime din spitale au cheltuieli cu salariile care depăşesc 80% din totalul cheltuielilor instituţiei sanitare. „Aceste spitale trebuie să facă o analiză a cheltuielilor şi să se bazeze în principal pe serviciile oferite pacienţilor”, a adăugat prim-ministrul.
„În condiţiile în care cheltuielile de salarii depăşesc 80 – 90%, în multe locuri, banii care le mai rămân acestor spitale pentru medicamentele necesare pacienţilor, pentru analize, pentru aparatură, pentru curăţenie în spitale, pentru toate serviciile care trebuie acoperite sunt foarte puţini. Plastic, aceste spitale există în primul rând pentru cei care lucrează în aceste spitale, pentru a le asigura salariile şi, din păcate, mult prea puţin pentru pacienţii cărora ar trebui, teoretic, să le ofere servicii”, a subliniat Ilie Bolojan.
Şeful Executivului a vorbit şi despre o „umflare” a preţului serviciilor sau despre „fraude prin optimizarea cheltuielilor”, aspecte care au dus la creşterea cheltuielilor.
„Avem, din păcate, în multe locuri, servicii care sunt umflate, avem uneori fraude prin optimizarea cheltuielilor, prin îmbunătăţirea indicilor de complexitate şi prin tot felul de tehnici care au făcut ca, de multe ori, cheltuielile, aşa cum v-am spus, să crească, fără să se regăsească în servicii şi trebuie să combatem prin măsuri ferme şi să întărim responsabilitatea şi sancţiunile în acest domeniu”, a precizat premierul.
Ilie Bolojan a criticat şi întârzierile în ce priveşte digitalizarea sistemului sanitar. În acest sens, el a pledat pentru finalizarea procedurilor prin care softurile Casei de Sănătate să fie aduse la zi şi să fie interconectate cu ale spitalelor. Acest lucru ar permite eficientizarea şi urmărirea cheltuielilor.
„Avem o socializare a multor cheltuieli şi o privatizare a câştigurilor şi în multe locuri, din păcate, acest melanj între activităţile private şi cele publice permite acest lucru. Este important ca şi sistemul de sănătate public să îşi gestioneze resursele în aşa fel încât să îşi menţină o bună parte şi din veniturile care sunt încasate de pe urma tratamentelor”, a precizat Bolojan.