Bolojan: Bugetul de stat pe 2026 va fi adoptat la final de ianuarie

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri seara că bugetul de stat pentru anul viitor ar urma să fie adoptat la finalul lunii ianuarie 2026, având în vedere că este nevoie, mai înainte, de adoptarea tuturor legilor care să permită un buget predictibil şi care conduce respectarea ţintei de deficit.
AGERPRES - J, 11 dec. 2025, 07:41
Bolojan: Bugetul de stat pe 2026 va fi adoptat la final de ianuarie

„Final de ianuarie. Depindem de procedurile parlamentare, depindem de adoptarea tuturor legilor, care să ne permită, aşa cum v-am spus, să avem un buget care este predictibil, care ne duce către respectarea ţintei, în aşa fel încât să ne reducem deficitul şi care creează condiţii pentru dezvoltare din a doua jumătate a anului următor, atunci când şi inflaţia ar trebui să scadă la un nivel mult mai mic decât este astăzi”, a precizat Ilie Bolojan, într-o emisiune la B1 TV.

În context, el a comentat, întrebat pe acest subiect, şi o declaraţie a preşedintelui Nicuşor Dan care a spus că va promulga bugetul de stat cu o condiţie – să se ţină cont de referendumul de la Bucureşti, scrie Agerpres.

„Da, referendumul de la Bucureşti, de fapt, propune ca impozitele care se colectează de la bucureşteni să fie împărţite într-o formulă echitabilă prin Consiliul General. Ce trebuie să recunoaştem deschis? În ultimii 20 de ani, cel puţin de când urmăresc ce se întâmplă în administraţie, împărţirea resurselor Capitalei s-a făcut pe baza unei dispute între primarul general şi primarii de sector. Când primarul general era de la partidul de guvernământ avea o poziţie mai importantă, lua o parte mai mare din bani. Când primarii de sector erau mai puternici şi primarul general nu era din coaliţia de guvernământ, sau nu avea o relaţie bună cu decidenţii de acolo, ponderea mai mare se ducea la primăriile de sector. Cert este că banii în Bucureşti trebuie distribuiţi în aşa fel încât să ajungă la Primăria Generală sau de sector, care are în responsabilitate gestionarea problemelor respective şi a căror rezolvare ţine de o anumită sumă de bani. Deci, practic, banii ar trebui să urmeze problemele de rezolvat. (…) Şi această formulă pe care a ridicat-o domnul preşedinte vine să respecte, practic, voinţa cetăţenilor din Bucureşti, care la alegerile locale au votat şi acest referendum prin care s-au exprimat în felul acesta”, a afirmat Bolojan.

Te-ar mai putea interesa și
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi aplicat la toate alimentele din magazine – Ce spune ministrul Agriculturii despre reducerea TVA la mâncare
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi aplicat la toate alimentele din magazine – Ce spune ministrul Agriculturii ...
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul......
Motorină fără acciză, direct de la pompă, pentru fermieri, din 2027 – Ministrul Agriculturii
Motorină fără acciză, direct de la pompă, pentru fermieri, din 2027 – Ministrul Agriculturii
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanţelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, ...
C&A investește într-un nou magazin ce se va deschide la Cluj-Napoca
C&A investește într-un nou magazin ce se va deschide la Cluj-Napoca
Retailerul european de modă C&A va deschide un magazin în Rivus Cluj-Napoca, cel mai amplu proiect real-estate aflat în ...
Bani de chirie pentru tineri. Cine ar putea să ia ajutor de la stat (proiect)
Bani de chirie pentru tineri. Cine ar putea să ia ajutor de la stat (proiect)
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă ...