Bolojan dă de pământ cu SMR-urile americane de la Doicești: “Am consumat 240 de milioane de dolari și vom rămâne cu un teren și cu niște hârtii”

15 05. 2026
smr

Iată exact declarația lui Ilie Bolojan dintr-un interviu acordat Hotnews azi:

“Unul dintre proiectele despre care s-a vorbit în acești ani a fost SMR de la Doicești, acel reactor. Știți cât a consumat Nuclearelectrica acolo? Peste 240 de milioane de dolari. Și vom rămâne cu un teren și cu niște hârtii. Intrebarea este: merită asta? În loc să facem niște investiții cu cap și să negociem cât se poate de clar contractele  și să investim în nuclear cu adevărat în așa fel încât să avem dezvoltare în anii următori”.

Este pentru prima dată când un înalt oficial guvernamental român pune sub semnul întrebării tot proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare dezvoltat de Nuclearelectrica și firma privată Nova Power and Gas cu compania americană NuScale Power.

Proiectul presupune construcţia unei centrale modulare cu o capacitate instalată de 462 MWe, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune din Doiceşti. Noua centrală va utiliza tehnologia NuScale Power, prin punerea în funcţiune a şase reactoare modulare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW.

În februarie, RoPower Nuclear, compania de proiect, cu Nuclearelectrica și Nova în acționariat, a luat decizia finală de investiție condiționată pentru proiectul nuclear de la Doicești.

Decizia finală de investiții presupune contractatea și amplasarea inițală a unui singur modul SMR, de 77 MWe. Dacă se va deovedi că primul modul funcționează conform parametrilor, și celelalte cinci module vor fi achizitionate si puse in functiune.

Data de începere a operării comerciale pentru primul modul ar urma să fie iulie 2033, iar pentru întreaga centrală de 462 MW – decembrie 2034, depinzând de acordurile comerciale pentru achiziția celorlalte 5 module.

De asemenea, trebuie luate măsuri de „prevenire, monitorizare și mitigare a riscurilor potențial derivate din situația existentă privind emanarea gazelor naturale identificate în zonă (pe amplasamentul adiacent – Soceram)”

Bolojan a avut o declarație după decizia de atunci, în care și-a arătat scepticismul despre viitorul proiectului,dar nu atât de dură ca acum.

″Ieri, practic, conducerea Nuclearelectrica și cea a ministerului au constatat că s-a terminat o fază. A doua, s-a terminat un studiu de fezabilitate care arată că ar putea exista condiții în viitor pentru a se realiza această investiție. Asta ar însemna că, în perioada următoare, vor trebui identificate, dacă se vor identifica, surse financiare pentru a se realiza această investiție.

Din câte rețin, este o sumă destul de mare, care înseamnă 6-7 miliarde de dolari și, de asemenea, în planul de afaceri va trebui calculată formula prin care această energie, care s-ar produce, intră într-o zonă de consum. Ceea ce înseamnă că s-a anunțat, în fapt, închiderea acestei etape.

Etapa de investiții viitoare va trebui definitivată după ce se va găsi formula de finanțare. Având în vedere suma foarte mare de bani care trebuie acoperită, având în vedere complexitatea unor astfel de proiecte și faptul că sunt la început, estimarea mea este că n-o să vedem o investiție imediată. Astfel de investiții durează 5-6 ani de zile″, a declarat Bolojan, la Europa FM, răspunzând unei întrebări din partea unui ascultător.

El întrebase dacă statul român va garanta un preț minim de vânzare a energiei ce va fi produsă eventual la Doicești, prin mecanismul contractelor pentru diferență (CfD), ″adică dacă prețul energiei scade, noi toți consumatorii vom suporta diferența aceasta, pentru a se asigura acest cost inițial estimat sau marje de profit″.

Bolojan afirmase atunci că România ar trebui să se concentreze pe proiectele de investiții de la centrala nucleară Cernavodă, de retehnologizare a unității 1 și de finalizare a unităților 3 și 4.