Bolojan, de Ziua Aviației: Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt prioritățile Guvernului

20 07. 2025
f 16 campia turzii 5676

Şeful Executivului, care îşi sărbătoreşte duminică onomastica, a participat la ceremonia militară şi religioasă organizată în memoria eroilor aviatori la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

„Aviaţia este o forţă esenţială în securitatea şi capacitatea de reacţie a ţării, care susţine apărarea naţională şi prezenţa noastră credibilă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Avem oameni care îşi fac treaba zi de zi, în uniformă sau în civil, în zbor, în hangar, în centrele de comandă sau în şcolile de aviaţie. Aceştia lucrează cu disciplină, cu seriozitate şi cu responsabilitate într-un sistem care are nevoie de investiţii consistente, echipamente moderne şi un cadru clar pentru dezvoltare”, a subliniat Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt priorităţi pe care Guvernul le va susţine în anii următori.

Prim-ministrul a punctat că apartenenţa la NATO reprezintă „o garanţie şi o responsabilitate”, însă „România nu e un simplu beneficiar al securităţii oferite de Alianţa Nord-Atlantică”.

„Avioanele româneşti patrulează în cooperare cu aliaţii, participă la exerciţii internaţionale şi contribuie direct la securitatea regională”, a arătat Ilie Bolojan.

Premierul le-a mulţumit tuturor celor care ţin această structură importantă a apărării naţionale în funcţiune cu seriozitate, discreţie şi profesionalism.

„Pentru mine este o onoare ca, în această zi de sărbătoare, să particip alături de dumneavoastră la evenimentul dedicat Aviaţiei ţării noastre. La mulţi ani Aviaţiei Române şi Forţelor Aeriene. Vă asigur de respectul meu personal şi de sprijinul Guvernului României. Dumnezeu să aibă în pază România”, a transmis premierul.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloţilor.