Bolojan, la Chişinău: România rămâne un susţinător ferm al parcursului european al Moldovei. Ce a declarat şeful Guvernului de la Chişinău

Premierul Ilie Bolojan, prezent sâmbătă la Chişinău, a declarat România rămâne un susţinător ferm al parcursului european al Republicii Moldova şi va asigura sprijin cu expertiza şi experienţa dobândite în anii de apartenenţă la Uniunea Europeană.
AGERPRES - S, 23 aug. 2025, 12:33
Bolojan, la Chişinău: România rămâne un susţinător ferm al parcursului european al Moldovei. Ce a declarat şeful Guvernului de la Chişinău

Acesta a adăugat că în ultimii 35 de ani gardul de sârmă ghimpată dintre România şi Republica Moldova a fost transformat într-un spaţiu al speranţei, prieteniei şi solidarităţii.

„Există o legătură deosebită şi unică între statele noastre. Noi, în această parte de lume, suntem din aceeaşi vatră, suntem din acelaşi sânge. În ultimii 35 de ani, am transformat gardul de sârmă ghimpată într-un spaţiu al speranţei, al prieteniei şi solidarităţii. Astăzi, firme moldoveneşti sunt prezente în România şi firme româneşti investesc în Republica Moldova”, a spus Bolojan, într-o conferinţă de presă comună susţinută alături de omologul Dorin Recean.

El a evidenţiat faptul că România a construit în Republica Moldova grădiniţe, şcoli şi poduri, a dotat spitale, a restaurat monumente istorice şi biserici de patrimoniu. De asemenea, ţara noastră „a oferit resurse energetice şi a asigurat sprijin” pentru cetăţenii moldoveni în perioade de criză.

„Vom continua să fim alături de dumneavoastră, indiferent de vremuri. România respectă suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, fiind partenerul fiecărui cetăţean moldovean care îşi doreşte să trăiască într-un stat prosper şi liber. Parcursul european este calea către o viaţă mai bună şi către consolidarea libertăţilor în această ţară”, a subliniat Bolojan.

Şeful Executivului de la Bucureşti a arătat că 23 august reprezintă „o zi nefastă în istorie”, prin pactul Ribbentrop – Molotov din 1939, pe baza căruia „două regimuri dictatoriale au decis să îşi impună voinţa nedreaptă” asupra altor popoare europene.

„Republica Moldova are acum şansa reală să se desprindă definitiv de urmările acestui pact care a plasat-o în sfera de influenţă a Moscovei şi să se alăture popoarelor libere ale continentului nostru în cadrul Uniunii Europene. Aderarea la Uniune înseamnă ancorare în spaţiul valorilor democratice, care aduc în sine siguranţă şi bunăstare. România va susţine fără ezitare Republica Moldova, ca un prieten statornic şi partener angajat alături de dumneavoastră pe drumul ireversibil către Europa”, a precizat Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, Republica Moldova reprezintă „un exemplu de curaj”, deoarece a rezistat „presiunilor, şantajului energetic” şi propagandei. Republica Moldova a trebuit să facă faţă „celor mai mari provocări din ultimele decenii, dar a mers cu fruntea sus”, a spus Bolojan.

La rândul său, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a afirmat că relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti s-au ridicat la cel mai frăţesc nivel cu Ilie Bolojan prim-ministru şi cu Nicuşor Dan preşedinte. Recean a menţionat că cele două ţări s-au susţinut reciproc în ultimii ani în faţa greutăţilor şi a interferenţei unor forţe străine în alegerile din cele două ţări.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Evenimentul uriaș pentru care presedinte Dan a fost la Cluj-Napoca. Orașul a devenit epicentrul tehnologiei din Europa de Est
FOTO Evenimentul uriaș pentru care presedinte Dan a fost la Cluj-Napoca. Orașul a devenit epicentrul tehnologiei din Europa ...
În perioada 24-25 iunie, Cluj-Napoca a găzduit peste 3.000 de inovatori, fondatori, investitori și lideri din tehnologie la Techsylvania 2026, o experiență de două zile plină de inspirație,......
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat luni că va achiziţiona o participaţie de aproximativ 40% în Singular Bank, ...
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
La ultima reuniune a AAFB (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari) din iunie a.c. s-a vorbit despre epuizarea modelului ...
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis lansarea programului Rabla 2026 pentru persoane fizice într-un format ...