„Nu regret creşterea TVA la 21%. În acel moment, România trebuia să se prezinte în două săptămâni cu un plan pentru ca fondurile europene să nu fie suspendate şi eram siguri intraţi într-o zonă de incapacitate de plată pentru că am promis doi ani că vom face aceste lucruri şi nu le-am făcut. Singura posibilitate era să venim cu un plan care să arate cât se poate de clar că trebuie să ne îmbunătățim veniturile. Nu exista altă posibilitate”, a spus Bolojan la B1 TV.
El a adăugat că programul de guvernare al viitorului guvern nu prevede o reducere a TVA.
„Dacă măsura de majorare a TVA a fost atât de proastă şi putea fi evitată, de ce nu aţi văzut în programul viitorului guvern că va reduce TVA la 19%? Nu există asemenea măsuri în programul de guvernare pentru că, dacă exista, viitoarele evaluări de rating ar fi problematice. Sau pot să spună vom reduce TVA şi poate reducem cheltuielile pe măsură. Foarte bine. Dar una este să vorbeşti când eşti în opoziţie şi nu ai o răspundere şi alta este să faci când ai răspunderea”, a precizat Ilie Bolojan la B1 TV.
Întrebat dacă va susţine Guvernul Niculescu chiar dacă va creşte taxele, Bolojan a răspuns: „Guvernul are libertatea, orice guvern, să îşi facă calcule. Cred că astăzi, având în vedere situaţia pe care o avem, nu ar fi bine să mai crească taxe. Şi e o necesitate în continuare să restructurăm cheltuielile”.