Bolojan: Reforma ANRE, ASF şi ANCOM nu este un moft şi nu este opţiune, este o necesitate

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, duminică, în plenul Parlamentului, că reforma ANRE, ASF şi ANCOM nu este un moft şi o opţiune, ci o necesitate fără de care România ar fi mai vulnerabilă.
AGERPRES - D, 07 sept. 2025, 18:11
Bolojan: Reforma ANRE, ASF şi ANCOM nu este un moft şi nu este opţiune, este o necesitate

„Vorbim despre trei instituţii care influenţează direct viaţa fiecărui român. ASF decide cât de sigure sunt economiile şi pensiile. ANRE stabileşte cât plătim la facturile de energie. ANCOM reglementează cum funcţionează comunicaţiile. De modul în care funcţionează aceste instituţii depind stabilitatea financiară a oamenilor, siguranţa energetică a ţării şi funcţionarea sigură a comunicaţiilor. Reforma lor nu este un moft şi nu este opţiune, este o necesitate fără de care România ar fi mai vulnerabilă exact în momentele în care are nevoie să fie mai puternică”, a spus prim-ministrul.

Acesta a cerut parlamentarilor să respingă moţiunea de cenzură înaintată de Opoziţie împotriva proiectului care propune eficientizarea activităţii ANRE, ASF şi ANCOM, punctând, totodată, faptul că reforma celor trei instituţii nu vizează zonele de supraveghere, ci birocraţia.

„Din moţiune nu se înţelege care este obiecţia semnatarilor moţiunii, că facem prea puţină reformă sau prea multă reformă. Ni se spune că salariile la ASF, ANRE şi ANCOM sunt prea mari, dar tocmai de aceea Guvernul a propus o corecţie. Reducem salariile pentru tot personalul cu 30% inclusiv la nivelul conducerii, plafonăm la maxim de două ori indemnizaţia unui ministru bonusurile care înainte erau nelimitate la latitudinea conducerii. Aceste măsuri reduc veniturile disproporţionate şi le apropie de un nivel corect care trebuie să fie justificat de performanţă. În acelaşi timp, menţin un nivel de salarizare competitiv pentru a păstra expertiza în aceste domenii strategice. Semnatarii moţiunii nu sunt de acord, însă. Se plâng de tăierile de posturi administrative de suport şi susţin că sunt afectate posturi din zona de verificare şi control. Nu este normal ca într-o instituţie să fie disproporţionat de multe posturi administrative faţă de cele de specialitate. Aşadar, reducem cu 30% posturile suport şi cu 10% pe cele de specialitate. Reforma noastră nu atinge zone de supraveghere, ci birocraţia şi structurile umflate artificial. Măsurile pe care le propunem întăresc aceste instituţii, le fac mai eficiente şi mai credibile în faţa cetăţenilor”, a explicat Bolojan.

Premierul a făcut apel la responsabilitate.

„Atunci când vine vorba de siguranţa naţională, energie, comunicaţii şi stabilitate financiară, jocurile populiste ar trebui lăsate la o parte. Nu vreau să trec cu vederea mai multe atacuri periculoase din această moţiune. Ele induc în eroare, pentru a slăbi încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. Cu bună ştiinţă sau din ignoranţă, Opoziţia propagă mesaje contra intereselor ţării noastre, care servesc oricum nu cetăţenilor ci, eventual, unui război propagandistic”, a mai afirmat şeful Executivului.

Legislativul dezbate moţiunea de cenzură „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi răuvoitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă”, împotriva proiectului de lege asumat de Guvernul Bolojan privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonom.

Plenul reunit al Parlamentului dezbate, duminică, cele patru moţiuni de cenzură depuse de Opoziţie, după angajarea răspunderii Guvernului pentru pachetul al doilea de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
Următoarea revoluție în asigurări nu va fi despre produse. Nici despre digitalizare. Va fi despre cine va lua decizia în numele clientului
Următoarea revoluție în asigurări nu va fi despre produse. Nici despre digitalizare. Va fi despre cine va lua decizia ...
Publicam în 2018 o serie de articole despre tehnologiile ce credeam că vor schimba industria asigurărilor. În 2026, recitindu-le, îmi dau seama că, cel puțin parțial, am avut dreptate, dar......
Nicușor Dan: În situaţiile anterioare, era o aşteptare rezonabilă că Guvernul trece. Acum este o certitudine că nu trece
Nicușor Dan: În situaţiile anterioare, era o aşteptare rezonabilă că Guvernul trece. Acum este o certitudine că nu trece
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi că în situaţiile anterioare în care se discuta susţinerea unui nou Guvern ...
Metrorex organizează licitația pentru atribuirea contractului privind integrarea sistemului de control acces al Magistralei 4. Valoarea investiției trece de 100 de milioane de lei
Metrorex organizează licitația pentru atribuirea contractului privind integrarea sistemului de control acces al Magistralei ...
Metrorex a lansat marţi procedura de achiziţie sectorială pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor necesare realizării ...
Nicușor Dan: Nu am avut o solicitare de mediere din partea partidelor politice. Dacă e nevoie, pot să fac asta, însă nu simt că aş ajuta în momentul ăsta
Nicușor Dan: Nu am avut o solicitare de mediere din partea partidelor politice. Dacă e nevoie, pot să fac asta, însă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că liderii partidelor nu i-au solicitat să intervină pentru a media blocajul ...