Bolojan: România are o perspectivă îmbunătățită din partea piețelor financiare după primul pachet de măsuri. Va trebui modificată legislația fiscală (Update)

România are "o perspectivă îmbunătăţită" din partea pieţelor financiare după adoptarea primului pachet de măsuri fiscal-bugetare, a declarat premierul Ilie Bolojan, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
AGERPRES - vin, 11 iul. 2025, 18:58
Bolojan: România are o perspectivă îmbunătățită din partea piețelor financiare după primul pachet de măsuri. Va trebui modificată legislația fiscală (Update)

El a spus că direcţiile primului pachet de măsuri au fost creşterea veniturilor şi plafonarea sau chiar scăderea cheltuielilor.

Astfel, premierul a arătat că pachetul respectiv s-a referit „exclusiv la componente structurale, astfel să putem testa atât reacţiile Ecofin, dar şi ale pieţelor”.

Bolojan a susţinut că ulterior adoptării acestui prim pachet există o „reacţie pozitivă” şi a evocat o „perspectivă îmbunătăţită faţă de România pe care au avut-o pieţele” şi împrumuturile statului cu dobânzi mai mici.

„Îmbunătăţirea depinde de măsurile care vor fi adoptate în perioada următoare, dar mai ales de modul în care vor fi puse acestea în practică”, a afirmat premierul.

Despre legislația fiscală

Ilie Bolojan a subliniat, vineri, că este nevoie de modificarea legislaţiei fiscale, menţionând totodată că va propune limitarea mandatelor pentru cei cu funcţii de conducere la ANAF.

„O componentă importantă a acestui pachet va fi modificarea legislaţiei fiscale şi în general măsuri pentru a ne încasa veniturile. (…) O direcţie importantă este să ne creştem gradul de încasare. Nu putem face acest lucru de pe o zi pe alta, pentru că aici sunt nişte fenomene care s-au acumulat de ani de zile. Gândiţi-vă, de exemplu, că pentru a combate munca la negru, trebuie să faci controale, într-adevăr, serioase. Şi se ştiu zonele – cum sunt cele de construcţii, de exemplu, în general micile construcţiei, unde munca la negru este o constantă. Dar pentru asta trebuie să fie nişte indicatori de performanţă la cei care fac controale. Dacă li se bifează doar un anumit număr de controale pe lună, fără să se vadă efectele, n-am făcut nimic”, a declarat premierul.

Totodată, el a anunţat că este nevoie să fie finalizată digitalizarea ANAF, pentru a se vedea, din analize de risc, unde sunt problemele.

„E nevoie să finalizăm digitalizarea ANAF. E o poveste fără sfârşit. Nu există niciun entuziasm, aşa am constatat, sau n-a fost cel puţin la ANAF să se facă digitalizarea. Pentru că atunci se vede din analize de risc exact unde sunt problemele. Aşa, dacă este un deşert de informaţii, vă puteţi imagina că eficienţa unor controale este foarte redusă. Trebuie să modificăm legislaţia şi este un grup de lucru care, sub coordonarea domnului vicepremier Tánczos Barna, lucrează la modificarea legislaţiei pe componenta de insolvenţă, cesiune, creanţe. Poţi foarte uşor în România să cesionezi creanţele unei companii cu mari datorii unui paravan, o fantomă, dacă pot să spun aşa, după care nu mai pot să recuperez acele datorii. Şi cel care a generat acele datorii îşi vede de treabă. Trebuie să limităm eşalonările, să ne întărim capacitatea de a confisca, de a executa silit”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, există practici neunitare în exercitarea controlului, iar acumularea de arierate mari arată că unele societăţi ar fi fost protejate în aceşti ani.

„Sigur, se pune întrebarea cum nu le-au văzut de s-au acumulat la acest nivel ani de zile. Şi pentru asta este evident că sunt responsabilităţi importante în toată structura ANAF-ului. De aceea, voi propune limitarea mandatelor pentru cei cu funcţii de conducere şi în mod evident obiective de performanţă cuantificabile, pentru că avem probleme destul de serioase în toată ţara, avem practici neunitare în exercitarea controlului. acumularea de arierate mari arată cât se poate de cert că unele societăţi au fost protejate în aceşti ani. Nu poţi funcţiona în stil mare fără să fii protejat de o parte din cei care trebuie să facă ordine în respectivul domeniu – societăţi care sunt avertizate când sunt controlate, procese verbale care nu consemnează sumele reale, ci sume mult mai mici, consilierea prin aparţinători ai celor care controlează societăţile, contabilităţi şi aşa mai departe, controale formale”, a susţinut Ilie Bolojan.

El a mai atras atenţia că este nevoie de oameni specializaţi pe controlul preţurilor de transfer, care este o componentă importantă.

„Şi aici fără oameni specializaţi, nu poţi să stabileşti cu exactitate şi să identifici această componentă care să îi facă pe cei care lucrează în România să plătească sume corecte statului român. Şi bineînţeles sisteme de premiere a performanţei, dar nu pe sumele care sunt impuse în procese verbale, ci pe sumele efectiv încasate. V-aş da exemplu, într-o lună, sume impuse 1,3 miliarde, sume încasate 330 de milioane. Deci 25%. Dacă îi premiem pentru sumele impuse, n-am făcut nimic, aşa cum se vede. Acesta este un domeniu foarte important în care, în afara pachetului legislativ, toate instituţiile care au competenţă în acest domeniu trebuie să treacă la o altă abordare, trebuie să colaboreze, să facă controale integrate, să facă schimb de date, în aşa fel încât să combatem evaziunea fiscală şi în paralel să combatem frauda în sectorul public”, a transmis premierul.

El a reafirmat că evaziunea este mai ales un efect a lipsei de încredere că banii plătiţi de contribuabili sunt folosiţi corect în sectorul public.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri anunță cel mai bogat ucrainean pentru fabrica de țevi din Iași, cumpărată în decembrie de la ArcelorMittal
Ce planuri anunță cel mai bogat ucrainean pentru fabrica de țevi din Iași, cumpărată în decembrie de la ArcelorMittal
Combinatul siderurgic Zaporizhsta, parte a grupului Metinvest controlat de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov, a început livrările de tablă laminată la cald către Metinvest Tubular Iași,......
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă în proiect imobiliar
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă ...
Ultima bucată din fosta fabrică Electronica, de pe platforma Pipera, se va transforma în proiect imobiliar. Familia Creștin ...
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Anytime, companie parte a grupului grec Interamerican, controlat la rândul său de gigantul olandez Achmea, a debutat pe ...
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Comisia Europeană "nu ar fi trebuit niciodată" să asiste la prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat de preşedintele ...