Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor

Preşedintele Partidului Naţional, Ilie Bolojan, şi preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, au anunţat miercuri demararea procedurilor de fuziune a Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor.
AGERPRES - mie, 11 nov. 2026, 14:31
Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor

„Acest proiect este unul necesar pentru România, pentru că suntem într-o situaţie în care dezvoltarea şi-a atins limitele, iar pentru ca România să meargă mai departe şi să se dezvolte avem nevoie de reforme profunde. Aceste reforme înseamnă să avem un stat care nu-şi mai risipeşte banii, un stat care oferă servicii mai bune cetăţenilor, un stat care combate privilegiile, nedreptăţile, care pune România pe baze sănătoase, care răsplăteşte munca, un stat în care se poate prospera. (…) Pentru aceasta am stabilit că până la începutul lunii decembrie vom finaliza negocierile de fuziune şi cel mai târziu în primul trimestru al anului viitor vom parcurge procedurile statutare, consilii naţionale şi congrese pentru a încheia acest proiect politic şi pentru a continua construcţia începând cu prima parte a anului viitor pentru o forţă politică şi pentru o ofertă bazată pe competenţă, pe oameni profesionişti, pe soluţii corecte pentru România. Îi mulţumesc domnului Ludovic Orban şi colegilor din Forţa Dreptei pentru această decizie. Bine ai revenit acasă!” a declarat Ilie Bolojan, la sediul PNL.

El a afirmat că noua construcţie politică îşi propune să ofere o alternativă serioasă la „axa PSD-AUR”, care chiar în aceste zile, în Parlament, continuă „să captureze instituţiile statului”, .

La rândul său, preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a precizat că Biroul Politic al partidului pe care-l conduce a decis în unanimitate să realizeze fuziunea prin absorbţie cu Partidul Naţional Liberal.

„De asemenea, mi-a acordat mandat de negociere cu echipa Partidului Naţional Liberal pentru parcurgerea etapelor necesare în vederea reintegrării liberalilor din Forţa Dreptei la casa lor, şi anume în Partidul Naţional Liberal”, a completat el.

Orban a menţionat că cei mai mulţi membri Forţa Dreptei sunt liberali.

„Vreau doar să readuc aminte că cei mai mulţi membri Forţa Dreptei sunt liberali, foarte mulţi liberali chiar de anii ’90, care au plecat în bejenie atunci când preşedintele Klaus Iohannis a impus conducerii Partidului Naţional Liberal o decizie total potrivnică voinţei alegătorilor liberali şi mandatului acordat de votanţii Partidului Naţional Liberal. Repet, este vorba de impunerea guvernării cu PSD şi a unui proiect de coabitare politic, care, din păcate, a avut efecte profund nocive asupra reprezentării corecte de către Partidul Naţional Liberal a electoratului de dreapta din România. Astăzi nu mai există niciun motiv pentru ca noi, liberalii din Forţa Dreptei, să nu revenim acasă, alături de Ilie Bolojan şi de echipa sa”, a spus Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri Rusia-Ucraina – Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuţii cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Negocieri Rusia-Ucraina – Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuţii cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Emisarii americani Jared Kushner şi Steve Witkoff vor pleca joi la Moscova pentru noi discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, apoi se vor întâlni la Dublin cu preşedintele ucrainean......
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii ...
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul dintre Iran şi Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de ...
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Există momente în care o funcție publică îți oferă autoritate. Felul în care alegi să o folosești spune mai multe ...