Bolojan: Sunt ministere şi autorităţi care şi-au crescut bugetele pentru că beneficiază de anumite linii de finanţare

13 03. 2026
Ilie Bolojan

Bolojan a fost întrebat care este motivul pentru care bugetul pe 2026 al Serviciul Român de Informaţii creşte cu 13,8% faţă de cel de anul trecut, în condiţiile în care de la această instituţie nu există încă un responsabil pentru anularea alegerilor din 2024.

„Abordarea este simplistă şi strict contabilă. Trebuie să recunoaştem că sunt ministere care şi-au crescut bugetele, sau autorităţi, pentru că beneficiază de anumite linii de finanţare. Vă rog să verificaţi, de exemplu, Ministerul Apărării sau Ministerul Transporturilor, de exemplu, care au programe importante, dar şi Serviciul Român de Informaţii are programe atât pe fonduri europene, cât şi pe componenta de SAFE, de exemplu achiziţie de elicoptere de tip utilitar, alte dotări care ţin atât de accesarea de fonduri europene, cât şi de SAFE. Prin urmare, cumulând aceste sume în bugetul acestor instituţii, inclusiv SRI, şi la Ministerul Apărării e o creştere importantă pe partea de SAFE de câteva miliarde, la fel este la Transporturi, de câteva miliarde. La anumite ministere, cum este cel de Externe, care n-au avut, de exemplu, astfel de proiecte, în mod evident nu apare surplusul care apare la cei care au aceste fonduri”, a spus Bolojan la Palatul Victoria.