Bolojan susţine acordul Mercosur: Dacă UE nu îşi extinde pieţele, e greu de presupus că România va fi mai competitivă

27 01. 2026
mercosur ue 53464576

„Acum vor fi deciziile pe care le ia Comisia, se va pronunţa Curtea de Justiţie, vor fi discuţiile apoi în parlamentele fiecărei ţări pentru acordul politic. E un parcurs pe care acest tratat îl va avea, dar personal consider că dacă Uniunea Europeană nu este mai puternică, nu devine mai puternică, nu-şi extinde pieţele, nu devine mai competitivă, e greu de presupus că România, care este o ţară care economic depinde de Uniunea Europeană, va fi mai competitivă, vom avea mai multe oportunităţi pentru copiii noştri în anii următori. Acesta este adevărul”, a spus prim-ministrul, pentru RFI România.

El a menţionat că negocierile privind Mercosur se poartă în Uniunea Europeană de foarte mulţi ani, dar că, la un moment dat, subiectul devenise „marginal” pe agenda publică, scrie Agerpres.

„Datorită contextului internaţional în care ne găsim, s-a ajuns la concluzia că este un moment ca Uniunea Europeană să încheie această alianţă strategică, dacă pot să spun aşa, cu ţările din America Latină, pentru a crea o piaţă mult mai mare. El nu este, deci, un acord pe agricultură sau pe industrie. Este un acord economic global care înseamnă că pieţe mari se pun împreună, care va intra în vigoare treptat, treptat şi care ar trebui să aibă un efect de sinergie, deci de dezvoltare”, a spus el.

Bolojan a subliniat că economia României este integrată „într-o bună măsură” în cea europeană, iar economia europeană funcţionează „ca o locomotivă” pentru economia noastră.

„Dacă economia Uniunii Europene per ansamblu merge bine şi exporturile noastre şi companiile noastre, care, într-o formă sau alta, sunt integrate în aceste lanţuri valorice economice europene, vor merge mai bine. Dacă lucrurile merg prost sau sunt într-o zonă staţionară, aşa cum este, din păcate, astăzi, ele nu mai au un efect de antrenare asupra economiei româneşti. Deci, România, în toţi aceşti ani, a fost o ţară care a susţinut acordul Mercosur”, a afirmat premierul.

El a admis că acordul prezintă atât oportunităţi, legate de pieţe şi dezvoltare economică, cât şi riscuri, în special în zona de agricultură.

Bolojan a mai afirmat că, în urma Consiliului European din decembrie, România a anunţat că susţine acordul, în baza unei decizii comune Guvern – Preşedinţie. Totodată, pe fondul discuţiilor din Parlamentul European şi din spaţiul public, a fost renegociat un pachet de măsuri asiguratorii pentru agricultură.

„Orice fel de scăderi de preţuri, orice fel de creşteri de cantităţi care depăşesc 5% – deci gândiţi-vă că sunt nişte implicaţii foarte reduse – sunt de natură a le permite ţărilor să elimine această taxare favorabilă, să ia măsuri de blocare a acestor importuri şi asta s-a făcut în această perioadă. Şi toate partidele din România care sunt în arcul guvernamental, prin parlamentarii lor, au votat aceste îmbunătăţiri”, a spus premierul.