Boloş anunţă că va prezenta primul pachet de măsuri pentru digitalizarea fiscalităţii săptămâna aceasta

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat luni că va prezenta, săptămâna aceasta, în Guvern, pachetul de măsuri privind digitalizarea ANAF şi un altul referitor la combaterea evaziunii fiscale.
AGERPRES - lun, 13 nov. 2023, 15:28
Boloş anunţă că va prezenta primul pachet de măsuri pentru digitalizarea fiscalităţii săptămâna aceasta

„Săptămâna aceasta, în Guvern, voi prezenta în primă lectură, conform dispoziţiilor domnului prim-ministru, primul pachet de măsuri pentru ceea ce înseamnă digitalizarea ANAF-ului şi a fiscalităţii din România. E o sarcină pe care mi-a dat-o domnul prim-ministru, o duc la bun sfârşit, trebuie să mă conformez ei, dumnealui este şeful Guvernului. Voi veni şi cu pachetul de măsuri, suplimentar, pentru ceea ce înseamnă combaterea evaziunii fiscale, aşa cum domnul prim-ministru a dispus, inclusiv pe zona de infracţionalitate economico-financiară”, a declarat Boloş, care a participat la Summitul Autorităţilor Locale, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, pachetul de măsuri propus este unul consistent şi va duce la deblocarea, după aproape trei ani, a proiectului de digitalizare a ANAF.

„Să avem acest centru de date care să fie cel care asigură interoperabilitatea bazelor de date la nivelul ANAF-ului. Să nu stăm cu volumele de baze de date de tip big data, (…) să nu putem să lucrăm nimic cu ele. Am conectat la electronic casele de marcat fiscale. Nu putem face nimic, pentru că nu avem aceste posibilităţi de a asigura aceste informaţii de tip big data de la nivelul caselor de marcat fiscale. Avem factura electronică, urmează sigiliul electronic al mărfurilor, urmează parte de sistem de e-transport, urmează spaţiul privat virtual în relaţia cu contribuabilul. E un pachet consistent spun eu, care ar trebui să mişte lucrurile din loc. Acum nu ştiu impactul, dar îl vom urmări, pentru că, de aceea, suntem la nivelul Ministerului de Finanţe cu atâţia specialişti, în aşa fel încât să ne putem face treaba până la capăt, pentru România”, a transmis Marcel Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...