Boloş: Stimulentul medical va fi plătit deocamdată pentru 75.000 de beneficiari. Prima plată – în luna mai

Bugetul alocat pentru plata stimulentului medical personalului implicat în lupta cu Covid-19 este de 120 de milioane de euro şi va acoperi 75.000 de beneficiari, dar dacă va fi nevoie vom lua măsuri de suplimentare a acestor fonduri, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 04 mai 2020, 10:23
Boloş: Stimulentul medical va fi plătit deocamdată pentru 75.000 de beneficiari. Prima plată - în luna mai

„În momentul de faţă, am estimat 75.000 de beneficiari (ai stimulentului medical, n.r.). Ne vom da seama de numărul real al celor care urmează să fie plătiţi abia după ce am plătit stimulentul medical de pe luna aprilie, dar deocamdată trebuie să aşteptăm să se efectueze plăţile în luna mai. Suma alocată pentru plata acestui stimulent este de 120 de milioane de euro şi acoperă 75.000 de cadre medicale. Din raportările pe care le-am avut până acum, numărul acesta estimat ar fi corespunzător cu numărul persoanelor care au fost implicate în activităţile medicale în această perioadă şi sper să ne putem încadra în acest număr. Dacă acest lucru nu va fi posibil, vom lua măsuri de suplimentare a acestor fonduri. Toţi cei care a fost implicaţi în tratamentul pacienţilor infectaţi cu Covid vor beneficia de acest stimulent, pentru că este moral şi firesc ca aceia care s-au expus acestui risc să primească drepturile salariale aşa cum au fost aprobate de Guvernul României”, a afirmat Boloş la Digi24.

Ministrul de resort a subliniat faptul că de stimulentul medical vor beneficia trei noi categorii, iar plăţile vor fi efectuate în cursul lunii mai.

„Avem trei categorii noi de beneficiari pentru stimulentul medical: asistenţii medicali comunitari – care asigură servicii de medicină primară pentru persoanele vârstnice, personalul încadrat la nivelul Institutului Naţional de Medicină Legală – cei care lucrează cu persoanele decedate şi infectate cu Covid-19, respectiv personalul medical care a fost deja infectat cu Covid. În cursul lunii mai urmează să fie plătite aceste drepturi. Unităţile plătitoare, respectiv unităţile angajatoare, au două variante de lucru: una în care plata pentru stimulentul medical este asigurată odată cu plata drepturilor salariale sau separat, în cursul lunii mai, pentru drepturile salariale aferente lunii aprilie. Practic, stimulentul medical ar avea două luni de plată pentru lunile aprilie şi mai, pe perioada în care a fost declarată Stare de urgenţă”, a spus demnitarul.

La şedinţa de Guvern din 29 aprilie, ministrul Fondurilor Europene a anunţat că are în vedere modificarea OUG 43/2020 prin renunţarea la limitarea care prevedea iniţial acordarea stimulentului financiar doar personalului implicat direct în tratarea bolnavilor, dând astfel managerilor spitalelor posibilitatea de a decide ce categorii de personal sunt îndreptăţite să primească sprijinul financiar.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...